Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
În pictură recompun iluzia realităţii, subordonându-mă fascinaţiei exercitate de reţelele construite de natură sau concepute de civilizaţiile umane, iar în literatură mă supun mecanismului limbajului specific naturii umane.

marți, 19 mai 2015

ARIPI DE PRUN


 
Trupul prunului despădurit
Își aruncă umbra la zenit
Dincolo de umerii lui goi
Și-a întins aripi de frunze noi
Țesute rar în seri geroase
Cu vine verzi pe frânghii roase
Prin decupaje traforate
Privește cerul pe furate
Lustră cu brațe suspendate
 
© Mihaela Chitac, 2015



FLASH




Îl simt venind cu norii prin văzduh

Se cuibărește-n mine ca un duh

Furtună, ploaie, rupere de nori

Cu flash-uri stranii cad săgeți din sori

Îi întrevăd pe cerul despicat

De fulgere fugare săgetat

Trec mii de volți prin energetic trup

Din căptușeala cărnii dinții rup

Din mine pleacă repede apoi

Zeu cătrănit, turbat, cu păr vâlvoi
 
© Mihaela Chitac, 2015