Un gând labil
se zbate inutil.
Inspiră.
Trage aer în sinapse.
Fluxul său
discontinuu prea subtil
Se stinge
trist în filamente arse.
Suflă,
nu suflă. Cred că l-am pierdut.
A expiat
și nu m-a inspirat.
Firul de
Wolfram pare că s-a rupt
Îi expirase
timpul alocat.
Alt gând
era deja cam obosit.
Mintea-l
purtase-aiurea, brambura.
De visul
monstruos eu m-am ferit
În
somnul minții ura se năștea.
Mă
hotărâsem să-l refuz abil
Să-l las
să doarmă în subconștient
Dar
gândul se trezise mai ostil
Și năvălise
peste mine-n ambient.
© Mihaela Chitac, 2015