car o carcasă după mine
o cazemată de țestoasă
iar excrescența de ivoriu
cu ivăr greu se-închide-n sine
șanțul de apă împrejur
puntea spre lume ridicată
turnul de fildeș mă ferește
de intruziunea imediată
resimt iluzia că merg
deși mă simt împiedicată
© Mihaela Chițac, 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu