MORB

 

optez în orb

coabitez în întuneric

cu un morb

puzderie de ochi

deschiși

înfloresc pe tărâmul

închis

circumscris paradis

spațiu părăduit

cotloane, confruntări

capcane, căutări

arcane

întrebări

abis

© Mihaela Chițac, 2026

DUPĂ UN TIMP...

 

am făcut ce-am putut

să însuflețim aceste corpuri fizice

de împrumut

le-am întreținut zilnic

le-am umplut

cu sentimente

impulsuri, idealuri

și temperamente

le-am personalizat

în stilul propriu adecvat

am interacționat

am schimbat între noi

impresii, umori

uneori și fluide

de regulă bazice sau acide

ne-am multiplicat

în registre de stare civilă

numele le-am consemnat

după un timp...

am plecat

cei ce ne-au cunoscut

ne-au iubit, ne-au urât

ne-au iertat...

©Mihaela Chițac, 2025

TRUPUL

cu trupul ăsta expirat

pe care-l merit cu vârf și îndesat

de care nimeni nu s-a îngrijit

închis într-un sac de piele jupuit

abandonat prin orașul interzis

precum trunchiul pomului uscat

pe care cineva l-a scrijelit

evident viața i-a marcat

și l-a compromis...

mi-am crescut trunchiul prezis

în realitatea unui vis

din ceasuri de banalități

petrecute-mpreună cu cei apropiați

mi-am permis să caut pe lună

prin ochii neîmblânziți vreodat'

de tot ceea ce văd în jur

în timp ce crengi prelungi păroase

pipăie spațiul aerat

purtând umbra pierdută-n contre-jour

pe un tărâm neumblat

unde străzile nu-s pustii, sunt vii...

© Mihaela Chițac, 2025

CEAȚA

pe planeta mea

când hălăduiește

departe de soare

fantoma ei bântuie

provoacă stupoare

anostă, opacă

un nimeni în drum

la pândă de zile

chiar de săptămâni

tulbure, turbată

se-ntinde-n genuni

înghite întruna

la micul dejun

oameni, case, fiare

într-o încleștare

cu norii nebuni...

alteori preferă

romantic o cină

gura-i invizibilă

sub masca haină

ceața voluptoasă

flămândă de oase

aruncă deasupra

plasa-i de mătase

devorează prada

dinți de căpcăuni

capete și membre

dispar dintr-o dată

în pasta cleioasă

între cer și pământ

se anunță ploaie

burniță și vânt...

© Mihaela Chițac, 2025

NONSTOP

 

imaginea de sine imaginată de alții

plutește prin imaginarul colectiv

imaginea de mine

trece obsesiv prin mintea altuia

se modifică nonstop retrospectiv

mă scoate din tipare

secvențele se derulează succesiv

cu sau făr-un sens evolutiv

trec de la o imagine la alta

în succesiuni de imagini

ajustez, fac reglaje

tai surplusul, bifez stările incitante

îmi selectez poziția, statusul

nuanțele calde-reci

corespondențele sufletești

după asemănări și diferențe de stil

adaug ingrediente pitorești

reflexia torsului meu feminin

un tremur de aromă reflectată

sorbind în cerc din cupa mea cu vin

o undă de portret fragil

© Mihaela Chițac, 2025

CINEVA RESPIRĂ...

cineva respiră pentru mine

plămânul înverzit de fotosinteza

plantei carnivore

prinde în plasă goange saltimbance

umple spațiile compromise

cu spumă poliuretanică

materia flască expandează

face cute, pliuri, se pliază

sub penajul aripii lejer

șirul de plinuri

întrerupt de goluri, adăpost letal

un blocaj suprimă respirația

aerul pompează printre blocuri

până la etajele superioare

flutură penele de înger

un suflu le-a împrăștiat prin cartier

© Mihaela Chițac, 2025

STRIGĂTUL

sunt un strigăt ascuns într-o grotă

nedescoperită de nimeni

într-un canal obturat la suprafață

fără interfață

un strigăt care nu mai iese din mine

întors din drum și îngropat

precum un secret

în ruinele unui oraș fortificat

© Mihaela Chițac, 2025