îmi asediază zidul
bat oblic în timpane
cu zgomote de-alamă
deșurubând capace
presează pe la colțuri
o pală de vânt rece
ferestrele din față
le zgâlțâie și trece
dincolo de canaturi
fațada e expusă
mi se dilată porii
pupilele mărite
papilele testează
gustul ploii
pe chipul răvășit
se scurg toți norii
provoacă inundații
dansul ploii
©Mihaela Chițac, 2023
vopselele în tonuri răvășite
n-au remanență pe obraji
în urma lor rămân întipărite
semne oculte de machiaj
cercuri rotite obsesiv repetitiv
adaugă vagi urme de oranj
în spațiul derizoriu permisiv
albastrul curge printre fante
ochiul de cer prelins lichid
îl șterg cu șervețele demachiante
batiste parfumate-mpăturite
strâng pete de culoare juxtapuse
s-au impregnat în celuloză
straturi de epidermă suprapuse
fragmente rupte dintr-o poză
nuanțele carnale siropoase
se scurg de sus, alunecă pe piele
înnoadă sub bărbie vanitoase
extensii false parțial rebele
©Mihaela Chițac, 2023
plutesc în atmosfera rară
precară
din înalturi
tot mai săracă în eter
trec de
pe-un țărm pe altul
pe-o punte de transfer
îmi cresc istmuri osoase
din trunchiul efemer
întind frânghii de ațe
le împletesc prin păr
trag fire rezistente
viermii de mătase
mă răsucesc în transă
gogoșile pufoase
mă leapădă acasă...
îmbrățișarea gravitației
mă prinde-n brațe hoațe
o cârtiță ascunsă în țărână
sapă adânc la rădăcină
roade pământ fărâmă cu fărâmă
un ombilic, o râmă, o parâmă
îmi leagă trupul provizoriu
de tărâmuri...
© Mihaela Chițac, 2023
în enigmaticul
lor pat
transcendental
vehicul de zburat
unii-ndrăznesc
să-și plimbe norii
traversând
în grabă teritorii
nu au
un grafic pentru timpul estimat
visând ating
tărâmul impalpabil neumblat
cu
instrumente volatile de visat
opresc
prin stații provizorii visătorii
itinerarul
lor nu-i precizat...
© Mihaela Chițac, 2023
o furtună galactică a siderat
puzderia stelelor din galaxie
după atacul furibund ce s-a soldat
cu crize anxioase de fotofobie
luate pe sus în iureșul iscat
lăsate în devălmășie
multe din ele au cedat
secretele păstrate-n veșnicie
curentul cosmic a suflat
diverse mostre de culoare vie
le-a-mprăștiat, le-a răvășit
într-un acces de nebunie...
odată ce puterea i s-a domolit
a dizolvat în marea azurie
amestecul de praf multicolor
depus în vasta sihăstrie
a unei planete albastre
dând naștere unor făpturi ciudate
din praful stelar adus de astre...
atinse din pură curiozitate
de soarele globului clarvăzător
frânturile unei inimi galactice
seduse de vârtejul sideral năucitor
au lansat o veritabilă cosmogonie
pentru sistemul
următor...
© Mihaela Chițac, 2023
dorm la-nălțime
într-un pat
curbura
spațiului
îmi
face timpul plat
o forță
abisală
mă cheamă
insistent
îi simt
în somn prezența
aproape
permanent...
celulelor-fagure
le
modifică consistența
prin arcurile
dure
salteaua
organică
se
lichefiază lent
se
prelinge spre interior
picură în
podea
lichid
incandescent
mă
izolez în plapumă
de
exterior
straturile
ignifuge textile
mă-ngroapă
progresiv
sub
greutatea lor
la început
insesizabilă
groapa se-adâncește
convulsiv
în fiecare noapte
sapă în
adâncitură pe șest
forma
trupului meu cântărit
măsurat
și decupat fest
atât
cât îi trebuie
să se
acomodeze conștient
cu
cavitatea stranie
din capătul
pământului
într-un ritual funambulesc
funest...
© Mihaela Chițac, 2023
ridurile Toamnei se adâncesc și plâng
sapă tranșee-n
carne ploile și vântul
drumuri
bătătorite visele îi frâng
urmează un
traseu sinuos pământul
parcurs
spectaculos cu dus-întors
de care
alegorice pe jos
panerele golite
și strugurele stors
marcând urme
oribile pe chipul pradă urii
semne
particulare invincibile
strânse-ntr-un
sac de box în jurul gurii
pe un teren
arid și nisipos
reclamă botox gura
creaturii
o buză
inferioară revolută
forțată să
cedeze comisurii
mănunchi de
rictusuri nervoase
extract din
zeamă de cucută
o odă dedicată
strâmbăturii
obrajii își
îngroapă grijile în pungă
cu mii de ace
somnul le alungă
păienjeniș de
gene, jocuri de sprâncene
însemnele
mirării înflorind pe frunte
pleoape
pleoștite flasc sub laba gâștii
iluzia
revenirii după lupte crunte
© Mihaela Chițac, 2023
jaluzelele se
deschid pe jumătate
în întunericul
camerei absolut
pe tavanul
încăperii
un reflector
luminează ca ziua
intră pe
furiș, găsește spațiu liber
ochii îmi sunt
jaluzele
pleoape întredeschise
îi permit
luminii dezlănțuite
să-i
traverseze în noapte
îmbrăcată
într-o pereche
de pijamale
confortabile
în dungi
©Mihaela Chițac, 2023
mă mișcam frenetic
mă roteam prin orașul copiilor feeric
eram un turbion de energie juvenilă
din care mă desprinsesem dureros
așa, cât o unghie fină, ușoară,
infimă...
pluteam cinetic bezmetic într-o
dispoziție
liberă de constrângeri sau vină
până când m-am încurcat
într-un caier de bumbac
sau de vată de zahăr
pe băț trasă-n fire...
în consecință
am aterizat din senin
rotocol alburiu
dintr-un nor anonim
în sufletul unui copil
devenind un experiment
molecular lipicios
fluture de mătase fragil
© Mihaela Chițac, 2023
și
solzii de sticlă
ochii
mei ți-au împrumutat
nuanța magic
irizată
diluată
în umoare
de
șarpe de apă
descântată
în pripă
privirea-ntr-o dungă
genele răsfirate
răsfrânte
unești
falangele despicate
așezi
la loc oasele frânte
le legi
c-un liant
de construcție
savant
pe
scara mâței atașezi
degetelor
mele
protejate
de piele
pensule
mătăsoase
din păr
de jivină
prilej
să pipăi fără gheare
cerul eclatant...
fac
salturi prin aer
mă dau
de-a rostogolul
cu
vârful cozii suspendat
în
golul rămas
între
zidurile înalte
și
solul mustind șiroaie
de
prafuri și pigmenți
fervenți
lichizi
lucrare
măiestrit
acuarelată
după ploaie
pe
scala de culori
a șarpelui
cu pene
trezit
în zori de zi
mult
prea devreme...
©Mihaela Chițac, 2023
