gordiene patimi
complice în noduri
.
plete
serpentine
spaima de Medusă
privirile-ngheață
ochii sunt
tuneluri
pupile de gheață
himerice goluri
gorgona răpusă
obsedantă față
Medusa nu-i dusă
încă face valuri
fricile agață
șerpării prin păr
capete frapante
sucit adevăr
frânghii împletite
șarpante șarmante
linii curbilinii
schelete vivante
de cozi
răsucite
tind să ne dezbine...
© Mihaela Chițac, 2021
tern e cerul etern
în colivia
zăbrelită
cântă înfrântă
inima
triluri înalță în
ether
e-o pasăre vrăjită
cu aripi de foc
prinse pe spate
aritmic bate
în geamuri opace
mă ține în loc
mă sperie de
moarte
când nu bate deloc
talerul ei cu
abatere
ciupește din viață
cât poate
© Mihaela Chițac, 2021
muza - o meduză
furnică, urzică
mă scoate din uz
mă transformă-n hidră
prin vene îmi curge nisip
ca un leit-motiv
răsturnată clepsidră
un timp primitiv
prin voaluri de
sticlă
furnica urtică
urzica furnică
iar eu mă amuz
martor aluziv
în mediul acvatic
transparent-difuz
© Mihaela Chițac, 2021
 |
un iz de jivină
jilavă
răzbate prin aer
am gust de moluscă
și mâl de la
ploaie
uscată sau udă
mă usc înlăuntru
mă ud înafară
îmi schimb
consistența
trunchiul și
membrele
frizează
transparența
prin cap mi se
plimbă himere
brațele-mi sunt
râuri travestite
traversate de-artere
vapoare pleacă și
revin
în portul meu deja
străin...
© Mihaela Chițac, 2021
în poala-i de
ceață
stă ascuns capul
meu
care concentrează
un gaz incolor
umezeală în umbră
oasele despicate
de fulger
calcinate pulsează
de dor
o ploaie de
gânduri imundă
istovește lumina în
dormitor
plutind norul mi-a
dat întâlnire
din fire timid, o
ceață subțire
aievea sau pură
închipuire
pe loc m-a sedus
de la prima vedere
dornic de amor
o contopire vie
m-a dus
direct în al nouălea
cer
norul aiurit a
rămas stingher
s-a lăbărțat,
s-a-mprăștiat
precum un balon de
săpun
noru-a explodat
din el n-a mai
rămas cine știe ce
doar o urmă de
latex
antichizat
© Mihaela Chițac, 2021
într-o colivie cu zăbrele
de coaste
se zbate să-mi
iasă din piept
uneori bate din
aripi tare
alteori mai lent
așteaptă să-i
deschid ușa coliviei
cu cheia inimii
mele...
iar eu o amăgesc mereu
în mine se
complace
se leagănă în scrânciob
îi place să se
joace
eu o privesc
intens
printr-un ochean
secret...
are pe vino-ncoace
un clonț de foc,
ochi de rubin
și pene de mătase...
nu-i dau drumul
încă
trăiește, iată, de
ani buni
tot în captivitate
pasărea câteodată
în vis mi se
preface
în ditamai pisică
ce-adoarme-n zori
la pieptul meu
îmi sfârâie și
toarce...
© Mihaela Chițac, 2021
