se cerea un răspuns
de la luna în secere
nevăzutul trăia
invizibil tăia
în felii de harbuz luna mea
o-mpărțise-n cadrane
după niște canoane
și din ea secera...
un secret nepătruns
ascundea semiluna
brațul ei de silfidă
mă chemase întruna
își dăduse cu fard
de lumină pe gene
strălucind reflecta
un ocean de mistere
dezvelind un obraz
îmi părea marmoree
ore bune treceau
o perpetuă întrecere
n-o sfidam nicidecum
urmând ritul de trecere
mă pierdusem pe drum
rătăcind pe-o alee
un curent mă mâna
semăna cu-o maree...
©Mihaela Chițac, 2022
