pradă cad însingurării
visul verii-i o părere
în livadă se petrece
vremea trece cu plăcere
mi se pare, nu am stare
iau repere pare pere
putrezite în panere
au rămas prune și mere
izolate și impare
viermii vremii prea devreme
viermuiesc în miezul tare
jumătate din bucate
devin semipreparate...
©Mihaela Chițac, 2021
 |
întregi de la țărm
plajele-s pustii
tevatură mare
pân-ajung în junglă
să fac jonglerii...
jokerii jongleri
o partidă joacă
vânt de vânătoare
din adânc răzbate
în miezul pădurii
gust de carne crudă
ajutor – ajung
mă strecor jonglând
mă iau după urmă
trezesc un miros
de parfum sauvage
poteci îmi croiesc
să te întâlnesc...
©Mihaela Chițac, 2021
frunzele uscate
cad de la-nălțime
ele sunt chiar suma
formelor fragile
toate au căzut
peste zări le-a dus
vântul întețit...
un snop de pădure
răvășită pradă...
esențele dure
solide, străine
pline de asprime
din care-au crescut...
vase smălțuite
false figurine
modelate trupuri
corăbii de lut
în ore astrale
fine caolinuri
în trunchiuri încheagă
un nou început...
mă-ncred în cuvânt
de cumperi, îți vând
vorbele în vânt...
când voi fi fiind
vasul ars pictat
la gură ciobit
de soare mușcat
pe-alocuri crăpat
mă-ntind, mă contract
timpu-i dilatat...
de va fi să vând
vasul ars pictat
la gură ciobit
de soare mușcat
pe-alocuri cârpit
exponat marcat
și înregistrat...
eu voi fi fiind
doar o vorbă-n vânt
îngânată-n gând
cuvântul in nuce
timpul dilatat
aflat la răscruce
învins, contractat...
©Mihaela Chițac, 2021
cetatea mea se-nalță pe un munte
inimă celestă cu capul în nori
înfruntând stihii în stihuri se-ascunde
norii se ciocnesc, fulgeră, iubesc
clocotindă ploaie cetatea-mi inundă
am cavități, compartimente multe
spații de-nchiriat, odăi despre care
nu mai știu de-s libere ori de s-au ocupat
dar ce se întâmplă oare-n cămările-ncuiate
foșnete și șoapte, scările surpate
pe coridoare-aud cum scârțâie prelung ușile
plafonul e ud, miriapode colcăie prin zid
sertarele fragile cu secrete deteriorate
se întrevăd, par pline doar pe jumătate
celulele-fagure sunt locuite de albine
scările de calciu, cochilii marine
mici închisori pentru miimi de trup
sub lespedea de piatră, încarcerată-n casă
intru și ies din mine, alunec, cad și urc
am colțuri preferate, la prag mă poticnesc
deformați pereții îmi joacă feste, desfac iluzii
prin goluri trec plutind faimoșii nori
eterice iridiscențe-n ochi de sori
©Mihaela Chițac, 2021
hei, a trecut timpul florilor
s-a schimbat peisajul
pe toboganul coapselor
se-alunecă mai lesne
pe bușteni s-a reînnoit marcajul
de la genunchi în jos
ciobite glezne
cu însemne pentru dulgher
să-i fie de folos
o liotă de meșteri minusculi
sparg vreascuri uscate
și-au găsit de lucru
curtea e invadată de furnici
cu unelte preistorice
prin grădină bărboșii pitici
taie, cioplesc, răsucesc
un atelier de foc în vatră
deschis ad-hoc de sfarmă-piatră
în perimetrul interzis...
©Mihaela Chițac, 2021
