prin cerc de foc încerc să trec
emoția condensează în toți porii
cu fiare de la circ de mă întrec
prin mine își revendică victorii...
friguri fierbinți stârnesc fiorii
spaima de moarte naște spasme
prin ceață întrevăd fantasme
ploaia de picături desfiră norii...
©Mihaela Chițac, 2022
fluid, relieful supraetajat pulsează...
în miezul conului de lavă
lâncedul șarpe lâncezește
stârnit din somnul muced se trezește
se zvârcolește-n subteran
dislocă teritorii, abuzează
de solul rânced, natural...
magma fierbinte-l învelește
solzii șerpești i se supun
trupul solzos încins trosnește
dispare-n hăuri șuierând
se scurge în abis, bolind
în craterul de unde-a răsărit
un munte...
©Mihaela Chițac, 2022
noaptea se-ntinde palidă și ternă
în întuneric se afundă
păru-și îngroapă într-un cuib de pernă
urechea tace și ascultă
liniștea ticăindă care stă pe ouă
gata să se spargă în două
bătând din aripi la primul tic-tac
o pasăre nouă țâșnește din cap
curg zdrențe din fâșiile de pene
smulse de-un oftat
ca dintr-un palton
căptușit cu vatelină
astăzi demodat...
în cuib cald și bine
parametrii de conservare
testează respirația
mențin inspirația
la cote volatile...
©Mihaela Chițac, 2022
un crab ocult, melancolic
s-a ascuns zorit
într-un tumul conic
pe un mal de nisip
ferit de tumult...
devenise cronic
îl rodea o idee
se temea de maree
de urmări, de reflux
stătea la punct fix
încleștat în sine
să nu fie tras de curent
atras în vreo încleștare
cu alt crab insistent
sau cu vreun lup de mare...
într-un cuvânt nu dorea
cleștii să-și tocească inutil
milita pentru un echilibru
stabil
©Mihaela Chițac, 2022
văd nori fabuloși
care levitează, se ridică
până la etajele superioare
comunică după principiul
vaselor comunicante
năzuințele vecinilor de palier
norii plutesc în aer îmbuibați
îmbibați în eter
în nuanțe apetisante
nu există ceva mai efemer
stârnesc diverse stări de agregare
se înnorează
plouă și ninge în cartier
maeștrii ai iluziei
difuzează confuzie
în mințile noastre fragile
flambează și pier...
©Mihaela Chițac, 2022
discul cinematic
cinematografic
mișcarea de scenă
filmul pictografic
re-creează scenic
cronici de iubire
din închipuire...
scenariul e clasic
arsenal de farmec
fără vreo restricție
jocul nu impune
accentul pe dicție
în stop-cadru pune
zonele expuse
spații dilatate
gesturi nesupuse
seve exaltate
proiecții astrale
împletite trupuri
practicând extatic
rituri ancestrale...
© Mihaela Chițac, 2022
geamătul Gheei
din focul gheenei
pulberea de stele
în vârtejul norilor
curgerea fluviului
îngropând în tranșee
lucirea de aur
gura de balaur
înghițind comoara
limbi de foc aprinse
de ninsoare stinse...
rece flăcăruia
conului de lavă
în fântâna vie
pulberi de otravă
îngheț – înlemnire
dezgheț – dezvelire
răsturnarea brazdei
scuturând femeia
săpatul în piatră
trezind-o pe Gheea...
© Mihaela Chițac, 2022
în casa mea locuiește
o femeie invizibilă
care mă înlocuiește
ori de câte ori n-am chef de mine
mă face să mă cred irezistibilă
modifică percepția de sine
nu mai știu de sunt eu sau ea
sau poate cine știe cine...
femeia din umbră
îmi copiază gusturile, gesturile
mă urmărește sumbră
cu mii de ochi pândește
îmi accesează visurile
se concentrează și se răspândește
îmi antrenează simțurile
cotrobăie prin toate colțurile
mută obiecte de la locul lor...
am obosit să-mi tot caut lucrurile
când vreau să deretic, derutată
un alt decor în jur mi se arată...
femeia asta imaginară
îmi stăpânește proprietatea
născocește tertipuri să rămână
îmi scrie scenarii prin cap
este femeia cu o mie de chipuri
pe care-o țin ascunsă în dulap...
© Mihaela Chițac, 2022
țignale țiuie-n urechi
cad păsări înghețate în perechi
trosnește pădurea de lemn
în ploaia de gheață
înlemnită la sânul lemnos
explorez printr-o spărtură
de scorbură spartă
perspectiva predării...
sunt la mâna prădătorilor
mă expun la soare
îmi arunc umbra
printre crengi de scoruș
atârnată de sus
țin mâna căuș
caut răspuns imediat
în semnele însemnate
pe trunchiul uscat
privesc habitatul
din unghiul meu preferat
înclinat la câteva grade
de pat...
© Mihaela Chițac, 2022
