Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
În pictură recompun iluzia realităţii, subordonându-mă fascinaţiei exercitate de reţelele construite de natură sau concepute de civilizaţiile umane, iar în literatură mă supun mecanismului limbajului specific naturii umane.

vineri, 19 noiembrie 2021

FLUTURE HOINAR

 


mulți fluturi încap

în spațiile libere din cap

o patimă le frânge aripile casante

ținute de nervurile-pliante

creierul le citește pe rând drepturile

scrise și-nscrise pe file zdrențuite

de presate plante

 

unul dintre fluturi a evadat

s-a rătăcit, spre inimă a deviat

fluturele hoinar zburdă cât poate

în aerul meu rarefiat

se zvârcolește ca un pește pe uscat

 

un fluture împătimit de zbor

răvășit de curentul sălbatic interior

a căzut ca un înger răzvrătit

mi s-a împlântat în inimă - tăiș

de învelișul ei cleios s-a prins pieziș

s-a-mpotmolit în sângele vâscos

zbor compromis, zvâcnet nervos...

©Mihaela Chițac, 2021 

joi, 18 noiembrie 2021

FLUTURARE


 

sclipiri de lumină, emoții de vară

fâlfâinde aripi, fluturele zboară...

dintr-o fluturare se deschise fluturele

ca din întâmplare se opri incert

se-agăță de-o gaică la mine pe piept

se prinse în plasă fără să m-aștept...

clipe de extaz, tremolo intens

petale suave, transpirații reci

persistente smalțuri vântul a pisat

le-a suflat deodată, a împrăștiat

pulberi de culori, foi uscate, praf

aerul prea dens, fluturi în stomac

surprinse de vină molii în dulap...

©Mihaela Chițac, 2021