în presă zvonul colportat
diseminat în masă
se stinge necondiționat
lăsat să moară-n fașă
evenimentul raportat
de parcă nu s-ar fi-ntâmplat!
faptul comportă dezmințiri
victorii și dezamăgiri
nu, meciul nu s-a terminat
jurnalele te-ndeamnă să-l susții
să nu dezminți ce-ai declarat!
nu merită subiectul să-l reții
de fapt nici nu te mai privește
proces intens mediatizat
un caz închis deliberat...
©Mihaela Chițac, 2022
figura venusiană
etern îndrăgostită
semn de fertilitate
în vase vechi de cult
cu șolduri arcuite
și cupele bombate
izvor de controverse
în marele tumult...
terenul răscolit
prin ierburile-nalte
cernut de amintiri
adună mărturii
fragile artefacte
urme de teracotă
culese de pe Terra
restituiri perdante
în drumul către Marte...
©Mihaela Chițac, 2022
cuvintele sălbatice se bat
un vânt fanatic le perturbă
din ele cad silabe care urlă
ca fiarele se-nfruntă și nu tac!
în confruntări deschise fără noimă
orbite de furie-și fac de cap
cuvintele turbate au iscat
o-întreagă isterie pe platformă
împușcături în serie, pac-pac!
ajung să intre la răcoare
se-înghesuie cu forța până-încap
legate și de mâini, și de picioare
cuvinte fără coadă, fără cap
adevărate bombe literare...
©Mihaela Chițac, 2022
cuptorul de lemne
usucă în sine
terina de lut
fior încolțit
umede dorințe
vis împărtășit...
prăvălire lină
pudră de făină
cernută de sus
untdelemn curat
peste foc turnat
trupul i-a sedus
inima i-a fript
carnea frăgezită
ușor-rumenită
iute s-a pătruns...
a fiert în suc propriu
s-a întors, s-a undit
și s-a unduit
așteptând un semn
s-a tot perpelit
pe-un pat de legume
a stat, a zăcut
până a primit
sosul parfumat
de ierburi, picant
cu miros intens
très appéttisant!
© Mihaela Chițac, 2022
înfofolită par
în epiderma care-și etalează
clar peretele de var
ostentativ, la suprafață
într-o nuanță ternă
eternă moștenire de familie
șugubeață...
frigul pătrunde iar
în pliurile cutanate rezistente
infime particule de ceață
penetrează țesătura poroasă
se plimbă, plutesc în suspensie
se insinuează pe sub piele
într-o invazie insistentă
insidioasă...
prin derma estropiată, apoasă
transpare-o geografie insolită
de canale și caneluri
prin care curge lent
fluidul influent
faimosul fluviu roșu cu înflorituri
purtat de un curent
art nouveau recurent
pe trasee caligrafice obsesive
cu cerneluri persistente
de culoare albastră
cu reflexe de cinabru
transportând substanțele vitale
spre portul meu sanguinolent...
în locuințe temporare
cu porți închise, copertine trase
în dicționare prăfuite
ticsite pe mai multe rânduri și etaje
zac lighioanele sedate
și adunate de pe drumuri
cu japca, strânse la-ntâmplare...
sadici, hingherii de cuvinte
le-au prins în lațuri iscusite
emană feromoni
un fel de S.O.S.-uri
din tainice sertare...
înlănțuite-n cuști
și-așteaptă salvatorul fiecare
să le descopere, să le deschidă uși...
vocabule surescitate
eliberează unice arome
când le guști
melancolic
fumul se înalță din horn
pe acoperiș, peste casă
plapumă vălurită
în ape de mătasă
frământată de griji
de spleen, de angoasă...
în patul inert
cu saltea pufoasă
sub velința caldă
cuibărește în mine letargia
pasăre misterioasă
cu penaj colorat imprecis
ce palpită, tresare în vis
la cea mai mică atingere
stârnește o furtună de fulgi mici
ca o boare ușoară...
să nu sperii pasărea adormită
pitită în ascunzătoarea temporară
o să zboare într-o clipită
liberă să-și desfacă aripile
să cânte, să exulte
să se exhibe fericită...
dar pasărea picotește
amețită de fum
prinsă în corzi de pieptul meu
se pune de acord
să stea la adăpost
își face cuib în cord...
angoasă fără gust
aș ademeni-o să intre
în spațiul îngust
într-o închisoare
dintr-un ev primitiv
departe de lume
unde să-și consume
arsenalul robust
uroboros vetust
atavic, hipnotic
înghițindu-și coada
solz cu solz, metodic
arcuindu-și coama
în cercul extatic
o ia de la capăt...
un canon nesfârșit
o continuă mișcare
început și sfârșit
de epuizare
istovit și confuz
o să iasă din uz...
©Mihaela Chițac, 2022
