A ezitat să iasă din pădurea rară;
S-a cuibărit în muşchiul moale,
Ca-ntr-un dop de ceară,
Căci nu dorea să se exhibe şi să-l doară.
Zadarnic soarele îl gâdilase pe sub nară,
Găsise ascunziş într-o cămară…
Când secerişul se pornise peste ţară
El începu să înflorească într-o doară,
O altfel de-apariţie, solitară.
© Mihaela Chitac 2013
