licăriri în cerul minții
prin obloanele uzate
stelele-și arată dinții
aruncând jeturi de laser
rânjete, harpii rujate
se grăbesc să mă înhațe
fâlfâie o vâlvătaie
își ia zborul peste case
traversând evul nevolnic
ornicul își joacă rolul
ritmice bătăi din aripi
relansează rock&roll-ul
© Mihaela Chițac, 2021
fulgi cu umbrele-n brațe
coboară în neștire
pretinse parașute
încep să se deschidă
mătasea plutitoare
peste pământ deșiră
continuă să cadă
se-adună o grămadă
de oameni de zăpadă
sunt o femeie goală
plină doar de mine
femeie de zăpadă
în seara răcoroasă
bărbatul din zăpadă
bezele îmi trimite
și bulgării de zahăr
mă-mbracă-n haină groasă
cu guler de hermină
© Mihaela Chițac, 2021
mi-e teamă
să mă-ntind în iarbă
foiesc fricile mele disperate
se-ascund în decolteul de la spate
și eu mă fâțâi, parcă nu am treabă
mii de insecte urcă-n sus în grabă
pe pajiștea frivolă, înflorată
se zbenguie-o mulțime zbuciumată
mă tem să nu îmi strice rochia de vară
apetisantă, în culori pestrițe
să o destrame, să-i atârne ițe...
fluturi îmi flutură prin sân
ademeniți de-o undă de parfum...
supuse, spaimele tresar
le-nchid pe toate-n insectar...
© Mihaela Chițac, 2021
boare calmă iz de nalbă
florile-s de ceară albă
suflă vântul prin nisip
albul verii ațipit
pe o plajă nisipie
a rămas o amintire...
un convoi de îngeri bravi
seamănă cu grabă gravă
peste-ntinderea pustie
fulgi de ceară alburie
fulguire fulgurantă
fluturi fluturare vie
pulbere albă de var
fără urme de hotar
peste casele de țară
văruite-a câta oară
albă nea după perdea
cerul o culege-n poală
ochi de sticlă înghețat
iarnă palidă suavă
îngerul îmi suflă-n ceafă
strânge foile de ceapă
stoluri negre fac paradă
bat din aripi a gâlceavă
© Mihaela Chițac, 2021
m-am aruncat pe tobogan
cu capul înainte
când aeru-ncepuse să mă doară
strigătul a țâșnit afară
ca o pasăre în zborul spre înalt
m-au cuprins brațele albe de lapte
înainte de a-mi lua zborul
mai departe...
mi-ai redat libertatea
de a alege o altă colivie...
apoi am zburat din nou
în colivie a rămas un ou...
