Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
În pictură recompun iluzia realităţii, subordonându-mă fascinaţiei exercitate de reţelele construite de natură sau concepute de civilizaţiile umane, iar în literatură mă supun mecanismului limbajului specific naturii umane.

miercuri, 12 ianuarie 2022

APETIT



cuptorul de lemne

usucă în sine  

terina de lut  

fior încolțit  

umede dorințe

vis împărtășit...

prăvălire lină

pudră de făină

cernută de sus

untdelemn curat

peste foc turnat

trupul i-a sedus

inima i-a fript

carnea frăgezită

ușor-rumenită

iute s-a pătruns...

a fiert în suc propriu

s-a întors, s-a undit

și s-a unduit

așteptând un semn

s-a tot perpelit

pe-un pat de legume

a stat, a zăcut

până a primit

sosul parfumat

de ierburi, picant

cu miros intens

très appéttisant!

© Mihaela Chițac, 2022

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu