cineva mi-a închis o pasăre rară
într-o colivie cu zăbrele
de coaste
se zbate să-mi
iasă din piept
uneori bate din
aripi tare
alteori mai lent
așteaptă să-i
deschid ușa coliviei
cu cheia inimii
mele...
iar eu o amăgesc mereu
în mine se
complace
se leagănă în scrânciob
îi place să se
joace
eu o privesc
intens
printr-un ochean
secret...
are pe vino-ncoace
un clonț de foc,
ochi de rubin
și pene de mătase...
nu-i dau drumul
încă
trăiește, iată, de
ani buni
tot în captivitate
pasărea câteodată
în vis mi se
preface
în ditamai pisică
ce-adoarme-n zori
la pieptul meu
îmi sfârâie și
toarce...
© Mihaela Chițac, 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu