TĂRÂMURI

 

plutesc în atmosfera rară

precară din înalturi

tot mai săracă în eter

trec de pe-un țărm pe altul

pe-o punte de transfer

îmi cresc istmuri osoase

din trunchiul efemer

întind frânghii de ațe

le împletesc prin păr

trag fire rezistente

viermii de mătase

mă răsucesc în transă

gogoșile pufoase

mă leapădă acasă...  

îmbrățișarea gravitației

mă prinde-n brațe hoațe

o cârtiță ascunsă în țărână

sapă adânc la rădăcină

roade pământ fărâmă cu fărâmă 

un ombilic, o râmă, o parâmă

îmi leagă trupul provizoriu

de tărâmuri...

© Mihaela Chițac, 2023