blocată pe un raft
în uitare de sine
congelată-n sertarul pătrat
mi-a mai rămas
o porție înghețată
din aerul rarefiat
pe care îmi asum să-l consum
crud-aerat cu negru de fum
îl simt, îl degust
puțin alterat cu spori
de mucegaiuri, vetust
nu e timp să dezbat
în ce spațiu-am intrat
realizez cu stupoare
cum îmi schimb starea
de agregare
prin nouri de gângănii
nu se-ntrevede nicio boare
pe stradă arșița doboară
valuri de smog,
topită smoală
roiuri de praf
se-nalță și coboară
nu e țipenie de om pe-afară
nu țipă nicio arătare
liniștea zguduie o
depărtare
urechea țiuie de greieri
un solo baterie
mă omoară
alămuri lucitoare
de fanfară
reverberația căldurii
fatale mă-nconjoară...
© Mihaela Chițac, 2024
