MĂIASTRĂ

Nopți întregi de-a rândul

Îmi tună sub coastă

Mă fulgeră gândul

Îmi ninge-n fereastră

Îmi seacă avântul

Inima sihastră

Îmi smulge veșmântul

Mareea albastră

Îmi fuge pământul

Mă suie pe-o creastă

Îmi treieră cântul

Pasărea măiastră

Vântură avântul

Patima nefastă

Îmi smulge cuvântul

Pe pustii adastă

© Mihaela Chitac, 2016

NESTĂPÂNITĂ

Pst, vânzătoarea de inimi

Înstăpânindu-se-n mine

Vinde emoții fragile

Din interspații nubile

Domesticind anodine

Căi neumblate – virgine

Nestăpânite de nimeni

Devoalate de himen

Lumina-nchisă-n lumen

Învoltă pornește-n lume

La vânătoare de inimi

© Mihaela Chitac, 2016

CERULEUL

Cer setos, înlăcrimat

Stropi de cer încețoșat

Cer pigment pulverizat

Pentru cerul deprimat

Cercul s-a cutremurat

Ochiul cerului turbat

În bulbuci s-a bulbucat

Ceruleul marmorat

În auz a explodat

Un havuz vag irizat

Audibilul căscat

După ploaie a iscat

Ceruleu înviorat

© Mihaela Chitac, 2016

FLAMA VIOLETA

Flama Violeta Dama

Luminează panorama

Câmpului mov de lavandă

Pe-o cămașă de olandă

Ea împrăștie de-a valma

Violetele de Parma

Violetă-i e marama

Strălucește ca arama

Arșiței verii ofrandă

Cu flori prinse în ghirlandă

Prin magie trece vama

Flama Violeta Dama

© Mihaela Chitac, 2016

DESCÂNTEC

Apă hâdă de lăut,

Apă rece de băut,

Clipocit de-o clipă

În apă sortită,

Sorbită în pripă,

Din vad ud.

Udă ceața albă,

Ochi de ursitoare,

Izvorând din soartă,

Umedă chemare,

Stropită cu apă

Din nouă izvoare!

© Mihaela Chitac, 2016

DESCÂNTEC

Apă hâdă de lăut,

Apă rece de băut,

Clipocit de-o clipă

În apă sortită,

Sorbită în pripă,

Din vad ud.

Udă ceața albă,

Ochi de ursitoare,

Izvorând din soartă,

Umedă chemare,

Stropită cu apă

Din nouă izvoare!

© Mihaela Chitac, 2016

UZUFRUCT

Un vierme, vechi aventurier,

Primise dreptul viager

Pe proprietatea altuia

De-a consuma ce uzita.

Se instalase pasager

În cartierul fructifer.

Într-o gutuie locuia,

Însă gutuia-l gâtuia.

Îi devenise prizonier.

Era un vierme efemer…

Din când în când ușor icnea

Și rumeguș expectora.

În interior, ca mobilier,

Avea dulapuri cu mâner,

Pentru odihnă, o sofa,

Dar nimenea nu-l vizita.

I-ar fi prins bine un spițer

Să-i recomande-un somnifer,

Să-l sfătuiască ce să ia,

Când atmosfera-l îneca.

Se izolase-ntr-un ungher.

În casă se simțea stingher,

Ședea închis și medita,

Fructul cărnos îl devora.

Îl sufoca deșeul menajer,

Voia să strige după manager,

Dar glasul nu-l mai ajuta.

Gutuia aspră-l strangula.

Se deslușise un mister,

Era un vierme efemer… 

© Mihaela Chitac, 2016