jefuită de gânduri
cenușiul materiei
se prelinge de sus
hașurând difuz
părul platinat
franjurând frizura
măsor anvergura
coafurii savante
susținută de craniul
prevăzut cu fante
în spațiul ambiguu nedelimitat
rămase în aer
vagi circumvoluții
par a se întinde
mintea se destinde
descrie volute
caută soluții
de-aducere-aminte
sârme răsucite
elastice zgârciuri
țin să captureze
părul revărsat
orice încercare
de încarcerare
mă scoate din minte
© Mihaela Chițac, 2023
poamele țuguiate de animal vegetal
cu sfârcuri de sâni
alungiți sau rotunzi
pregătit să hrănească cu
ele
o mulțime de prunci clandestini
plăpânzi și flămânzi
vântul
îi zgâlțâie tare
ramurile
de creanga
de aur i-atârnă vise
frunzele-aripi își iau zborul
zorite se-ndreaptă spre paradise
în aer se-nalță fantastici
grei norii de ploaie
un vuiet se-aude în vale
urmează
să-i fure furtuna
din
suflet un vaier...
© Mihaela Chițac, 2023
îndrept spre aparatul
de fotografiat
cocorii
un sor traversează
amiaza
pe valuri de brocart
auriu
înghițituri de foc
pe culmea zării
zărită prin ocheanul
azuriu
inima dragonului
sfârâie sfârtecată
pusă la frigare
de războinicul luminii
cu lance de fier
în punctul maxim de
expunere
la radiația solară
împrăștie o undă
stacojie absurdă
pe cerul răvășit de
luptă...
© Mihaela Chițac, 2023
inima locuiește
singură
într-un duplex select
cu camere duble
superioare și
inferioare
cu ramificații în plex
parte dintr-un complex
rezidențial
original
proiectat de un arhitect universal
cu derivații secundare
la subsol un ecran de cinema multiplex
închiriază spații de visare în camera obscură
emoții reziduale fantazează în tubulatură...
© Mihaela Chițac, 2023
din ochiul cerului spart
o ploaie insistentă de
ace
trimisă de un gând
absurd
ca un blestem surd o
urză
nu-mi dă pace
urzește, m-acuză
îmi udă clopotul de meduză
sub care se mișcă apatic
un nud transparent
sub ploaia urzicătoare
ostatic
corpul celenterat
perforat fără milă
își execută mișcările-n silă
pare din celofan umezit
nu-i din sticlă topit
gelatină
așa cum mi-am
închipuit
când l-am creat
aveam creierul adormit
soarele mă bătea în
cap...
inima asta crepusculară
e pe cale să explodeze
iar lumea ei imaginară
ar putea să dispară
într-o ploaie
corpusculară
de stele cu
coadă
căzând de sus, de pe
bloc
de la o mansardă
o grămadă de sfere
pe asfaltul sticlos
de pe stradă
© Mihaela Chițac, 2023
pudeli în palme albe
mângâieri ce cresc
pe crestele de munte
bolovănișuri curg
de sus în jos pe piele
pietre rotunde ude
atingere pripită...
prin vene îngroșate
tresaltă, se trezește
din somnu-i salamandra
atavica ființă
coada își răsucește
sub straturi de pirită...
© Mihaela Chițac, 2023
palma
luminii își întinde
degetele arzătoare de raze
arsura lor roade
coboară-n palma mea
în pantă
sapă șanțuri vii
prin care curg râuri
îmi transpiră-n palme
pumnale-mplântate
până în prăsele
în câmpul cărnos...
muchia tăiată
vine să despartă
liniar în două
ogorul mănos
simboluri oculte
semne misterioase
privite din aer
trasate sinuos
de pumnalul tainic
o rețea de fire
până-n podul palmei
pumnul meu se strânge
și închide-n palmă
harta de comori...
© Mihaela Chițac, 2023
