Pământul este menţinut în alertă prin exaltarea simţurilor, ca răspuns la stimuli, la presiunea durerii. Sângele miroase, gâlgâie, curge spasmodic întrerupând fluidul acvatic, blocând circulaţia vaselor comunicante. O boală carnală înceţoşează spiritul individual care purcede într-un zbor infernal, gata oricând să cadă în abis.
„Nu simţea. Nu-şi punea întrebări. Pentru o vreme nu era. Somn netrăit, interval fără vise.”
Mişcarea se suspendă, încremeneşte în suspans. Forţa celulei este măcinată de neputinţă, voinţa conştientă se transformă în abulie, lumina este înghiţită de întunericul minţii, iar zgomotul de liniştea eternă.
„Pogorâse într-o mare a liniştii ce părea infinită, dacă auzul zgândărit absurd ore în şir nu ar fi dat primul semn de îndoială. Glasuri neverosimile scotoceau cu disperare prin pungile fluturate de vânt, purtate în derivă; glasuri străine celor surzi. Sunete ce nu ajung vreodată dincolo de zid.”
Cunoaşterea se închide în taină pentru a fi descoperită de cei aleşi să primească ori totul, ori nimic!
„Deşteptarea îl cuprindea cu braţe incerte, încolăcindu-se straniu pe trupul rigid, îngheţat de răceala provizorie a catalepsiei.”
Sufletul secret al celui chemat îi dezvăluie în stare de veghe propriile amintiri, emanate din străfundurile subconştientului, oferindu-i revelaţia trecutului personal pentru a descifra sensul existenţei.
„Din poziţia culcat i se arăta treptat, pe măsură ce organele văzului se deprindeau cu incandescenţa solară o curioasă fereastră cu gratii metalice. Zadarnic efortul de a le pune în legătură cu lucrurile ştiute, suspendate în memorie.”
Litere, cifre, simboluri plutesc într-o mişcare browniană şi servesc instantaneu drept cheie celor care le zăresc chiar şi pentru fracţiuni de secundă. Din corpul sferelor cereşti sar aşchii ascuţite care se domolesc în cădere rotunjindu-se, devenind planete suspendate, atârnând în echilibru incert la înălţimea convenabilă emanaţiei Spiritului Infinit.
© Mihaela Chitac 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu