DESPRE LIMBAJ

Preţuim limbajul întrucât ne facilitează comunicarea. Metaforic vorbind, firul său lucitor integrat în ţesătura de semne printr-un mecanism arbitrar complex preface urzeala în textură, transformând insesizabilul în sesizabil.
Mecanismul vorbirii preia repere din simbolistica perceperii senzaţiilor, multiplicându-le în cuvinte.
Instrument al spiritului, limbajul cerne cunoştinţele şi se decantează prin capacitatea receptării. Să examinăm câteva fenomene.
Imposibilitatea unui individ de a înţelege subtilităţile verbale emise de participanţii grupului poate fi explicată uneori de o incapacitate de a face legăturile necesare; poate că de aceea, unor astfel de persoane le lipseşte ceea ce numim simţul umorului.
Un alt fenomen poate apărea când un individ are un comportament impropriu faţă de restul grupului din care face parte, lezând bunul-simţ.
Compatibilităţile sau incompatibilităţile dintre semeni cu personalităţi apropiate sau distincte se subordonează, în ultimă instanţă, modului de exprimare a locatorilor într-o lume bazată pe dominaţia limbajului.
Alcătuirea limbajului pe un spectru larg de cunoaştere, real şi imaginabil, face ca spiritul uman să se confrunte cu forme de o diversitate imposibil de structurat în cadrul spaţiului ce ne înconjoară, ţinând seama de extensia temporală şi cunoscând capacitatea distinctă de manifestare a fiecărui individ.
Un summum de relaţii contingente între indivizii ce fac parte din aceeaşi categorie duce la apariţia unui limbaj specific denumit, în funcţie de tipul colectivităţii în care este întrebuinţat, jargon sau argou.
Faptul că din motive de ordin istoric, etnic sau cultural oamenii nu deţin aceleaşi resurse de cunoaştere justifică apartenenţa indivizilor la grupări deosebite, implică un contrast.
Lipsa din sfera limbajului a unor elemente comune reduce substanţial potenţialitatea contactelor.
Nu putem neglija, pe o scară valorică, dispoziţia umană de receptare în trepte a universului: o viziune trunchiată reduce capacitatea de înţelegere îngustând orizontul, în timp ce o viziune panoramică explorează un câmp de analiză mult mai vast.
Puterea gândului e măsurată adesea prin intensitatea percepţiei senzoriale. Lumea se compune dintr-o reţea de stimuli care pătrunde în straturile permeabile ale sensibilităţii omeneşti.
Disponibilitatea individuală de comunicare interumană este potenţată de acumulările succesive de experienţă şi se declanşează în prezenţa unor stimuli externi.
Fireşte, este vorba despre un complex de împrejurări care provoacă exteriorizarea unor limbaje artistice specifice, asociate unui gen propriu de comunicare: arte vizuale, muzică, dans, teatru, poezie.
Subordonat unei gândiri complexe, limbajul se justifică prin fiecare semn care-l exprimă.
Scrisul poate concentra sintetic fluidul gândirii izvorât din meandrele materiei cenuşii, anulând însă ceva din seva spontaneităţii.
Scrisul are ca atribut o desfăşurare pe orizontală în detrimentul spaţialităţii, o devenire în sens unic.
Gândurile se centrează în jurul unor idei-forţă care conferă coerenţă limbajului, pledând pentru accesibilitatea comunicării.
Muzica deţine un limbaj al notelor universal valabil, măsurabil cu puterea de penetrare a sunetului, în vreme ce artele vizuale îşi etalează o varietate de semne care sunt recognoscibile numai grupurilor restrânse ale elitelor.
Sub toate formele sale, limbajul se impune în civilizaţiile umane ca mijloc de a converti absolutul în reprezentabil.

© Mihaela Chitac 2011