ÎNGERUL PLOII

Suflând în trâmbiţă de-argint
Ca heruvimii din vecie,
Avid de vid, un înger surd,
Cu poală albă de stafie,
Gonea pe sus, pală de vânt,
Ca o morişcă de hârtie;
Cu aripi dalbe fluturând
Se poticnise de-o clădire;
Ciocnind pahare, degustând
Licorile cu veselie
Se pomenise coborând,
Fără să vrea, fără să ştie
De peste deal, jos, la câmpie;
Se pregătea iar de urcuş,
Purta pe cap o colivie
De pasăre ce-şi căuta culcuş
Într-un căuş cu apă vie.
Trecând prin norul cam stingher
Ivit din aburul subţire
Aroma-i risipea pe cer,
Mustind a flori de iasomie;
Ţiling-biling, peste oraş,
Cu glas suav de ciocârlie,
Cădeau de ploaie stropii grei,
Eliberaţi prin veşnicie.
Fâl-fâl! zvâcnea apoi uşor
Într-un ocol fără oprire
Lăsând în urmă jucăuş
Un curcubeu ţesut din fire.

© Mihaela Chitac 2012