ACVILA DIN CEAŢĂ

Acvila din ceaţă, cu penaj de gheaţă, Când mi se arată, sângele-mi îngheaţă, Pasărea măreaţă în ceaţă mă-nhaţă! Mă agaţă-n gheară şi mă poartă-n zbor, Ca pe o paiaţă-n lumea viselor. Tremurând de spaimă, agreez traseul; Am pornit, îmi zice, suflă alizeul. Poţi întinde mâna, uite Empireul… Îţi fac un serviciu, te-nsoţesc pe tine; Să îţi ţii doar firea şi-o să fie bine! Ca să mă convingă, îmi dă un impuls: Bolta te inspiră, cât stai aici, sus; Cu o paraşută, cobori la apus. Experimentează, dacă eşti în stare, Fără ochelari, să priveşti în zare. Şi să nu cutezi să-mi furi trucurile, Vezi cum stau la-nălţime lucrurile. Te-ai putea măsura cu un graur, Să culegi cireşe din pomul de aur, Dar să nu te prind că te culci pe laur! De rămâi cu mine, atingi apogeul, Câte părţi anume reprezintă eul? Îţi susur un vers sau o armonie, Tot ce trebuie o fată să ştie; Te fac părtaşă la veşnicie. Acvila semeaţă cred că mă răsfaţă; Zborul mă învaţă dis de dimineaţă. Mă scutur de greaţă, cu un cub de gheaţă; Acvila în ceaţă dispare uşor, Mă lasă în viaţă, vis amăgitor. © Mihaela Chitac, 2013