Conturul castelului de nisip,
Cu camere secrete,
Pentru relaxare,
Menit să dăinuie o vară,
O oră, o lună sau o seară.
Fascinat de lumina lunii de ceară
Orientându-se după far,
Policandrul nocturn,
E atras de valuri
Către un tărâm mai bun.
Ancorat de alge plutitoare
Cu odgoane şi frânghii,
Tremură, cutremură
Falduri argintii
Din pelerina poleită
Cu buzunare de melci azurii.
Acolo, peştii cei sihaştri,
Arlechini cu ochi albaştri,
Scoicile sidefii, meduzele,
Fragile balerine
Cu evantaie marine
Aşteaptă dimineaţa
Să înceapă cu toţii
Marea zbenguială.
Dar ce se-ntâmplă oare
Cu stelele de mare
Învăluite-n fum,
Când prinţul negru taciturn
Închide cerul verde
În temniţa din turn?
Când peştele cel mare
Înghite pe cel mic,
Nu-i de mirare, din castel
Nu mai rămâne aproape nimic.
Totul se clatină,
Se scurge pic cu pic.
© Mihaela Chitac 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu