FANTOMA DIN CREIER

Stârvul meu descărnat zace
Pe câmpia astrală.
Mă devorează un înger
Sălbatic, pogorât
Din al nouălea cer
Cu o navă spaţială.
Gândurile se mişcă
Apatic. Târziu le diger,
După noaptea fatală,
Când un fulger
Zănatic mă răpuse,
Extatic, fără îndoială.
Cu viscerele arse
Şi cartilajele roase,
M-am trezit pe o masă
Gelată, întinsă şi goală.
Cu inele desprinse,
Cu măduva scursă
Din coloana spinală.
Zăngănind sporadic
Din lanţurile nervoase,
Devin o fantomă ce geme,
Fără importanţă în aria vitală.
Informă, fluorescentă,
Apoasă, bântuind prin creier,
Pe culoare întunecoase.

© Mihaela Chitac 2013