VIS DE POLIPOD

m-am depărtat per pedes ca un centiped de cei cu mers biped care-și adjudecă trotuare și se întrec în deplasare

în cursă a rămas un glob-trotter mai gras un joker voiajor la pas gata să meargă-n cerc pe globul nostru plat

eu de-aș avea indicatoare și-o sumă de picioare gen artropod miriapod aș merge pân’ la antipod un vis pentru oricare polipod

© Mihaela Chitac, 2020

ZIDUL

într-o zi, am lăsat un zid imaginar să se înalțe tainic între noi/ zidul cu două fețe una spre mine, alta înspre tine ne citea gândurile cu glas tare și le retransmitea sincron prin fisura imperceptibilă-n beton.../ zidul invizibil dispunea de difuzoare care amplificau vocile noastre interioare indiferent de depărtare... /

adesea îi testam structura încercând să-i pătrundem natura trecând prin firul luminiscent de neon dincolo de orice limitare privind ca-ntr-o oglindă dublă unul în adâncimea celuilalt.../ zidul despărțitor invoca apropierea/ ne chema să-l atingem, să-i simțim puterea/ să nu-i mai resimțim constrângerea prin unduirea curentului de aer/ respirat în aceeași cameră de amândoi/ vom fi dispuși să-i insuflăm încrederea în noi/ pe urmă vom fi liberi să-l surpăm... © Mihaela Chitac, 2020

PRESCHIMBARE

intensa arcuire de mascara care prefigurează mascarada a inițiat subit parada...

păienjeniș de gene planturoase sub unduioase arce de sprâncene servea drept adăpost privirii insidioase ce săgetează inimi indigene

un fond de ten fondant, fluid șarmant obraznic onctuos lejer în straturi succesive ezitant refugiu își găsise în mister...

menit să se exhibe efemer, obrazul învelit în ambalaj de var s-a preschimbat în obrăzar... © Mihaela Chitac, 2020

OAMENI ȘI ȘOARECI

șoareci prinși în curse/ disputate surse/ spații obturate/ afișe, pliante/ copaci fără ramuri/ fluturânde flamuri/ stindarde în zare... cu neobrăzare/ de sub obrăzare/ din pânzeturi rare/ întrebări răzbat// se zbat, se dezbat / chinina de-i chin/ veninul sublim/ salut eschimos, machiaj de prisos/ sigiliu pe buze... oamenii-și pun frunze/ plutesc în derivă/ căutând eschivă... frunza putrezește/ pământul pleznește/ o falie se cască/ să înghită iască/ sensul interzis/ duce spre abis... © Mihaela Chitac, 2020

DESCÂNT DE CULBECI

cânt – descânt de melci culbeci, să-i culegi, să mi-i dezlegi să asude, du-i la baltă... să înoate-n apă caldă, apă fiartă și răcită, apă rece, apă udă! laie-n balie boala hâdă, zătrește zoaia zăludă, s-o ia Samca pe pustii, să se ducă dintre vii! © Mihaela Chitac, 2020

BALANȚA BELALIE

o balanță belalie/ reformată-ntre cântare/ agățată-n coama casei/ ca o piesă desuetă/ de muzeu stătea să cadă/ nu se ținea pe picioare/ în balans părea grizată... brațele-i descătușate/ se-ntreceau în distanțare... talerele sale plate/ cântăresc fără-ncetare/ greutatea balansată/ se măsoară-n așteptare... faptele sunt cumpănite/ de instanțe superioare...

© Mihaela Chitac, 2020

DISCO-VEDENIE

©Mihaela Chițac, 2020

 

vedenia unui discoid

încoronat făra motiv

bântuie des prin discoteci

un rege distructiv pe veci

se insinuează-n colectiv

lumea-l urmează instinctiv

dispare simțul olfactiv

vederea o încețoșează

mintea și ea devine sclavă

gloata divide și o-mparte

în false jumătăți de vină

mulțimile vide formate

invocă-n van forța divină

vid temporal pecetluit

destin decis atemporal

actor recent descoperit

rol temporar distribuit

de un producător spectral

ÎMPERECHERE

noi unul pentru altul

suntem nordul unui sud

ne înfruptăm din veșnicie

dincolo de trup

iar când veșmântul veșted se destramă

mii de senzații se adună-n vamă

lăsând vestigii lumii aparente

inele de logodnă

vagi amprente

plutind pe mări de vise

noi ne-am găsit perechea alegând

tărâmuri iluzorii compromise

de risipirea nopții

în valul unui gând

lumina irizată tot ne cheamă

să ne întoarcem la origini fără teamă

într-o perpetuă împerechere

străbatem împreună alte ere

prin sfere eclatante efemere

© Mihaela Chițac, 2020

PANTOMIMĂ

într-una din acele zile

cu ceruri sumbre, mohorâte

izuri suave de glicină

străbat grădina anonimă

reînviate din fosile

ies personaje stranii mute

urcă frânghii, prind rădăcină

teatru de umbre, pantomimă

adunătură clandestină

gesturi topite în tipare

pe scena fără de cortină

a lumii încă în formare

© Mihaela Chițac, 2020