cavernele osoase
din care cresc
țepoase
sprâncene indigene
adăpostesc hangere,
luciri în ochi,
pepite
sub gene adumbrite,
iar nările
mieroase
intrânduri
aburoase
și cute răsucite
în piele adormite
visează să
se-ntindă
pe lespezi de
mătase
o rază să le
prindă...
chipuri ascunse-n
case
în izolare riscă
să-și
piardă-nfățișarea
când, palidă,
ninsoarea
se-așterne pe
contururi
ființele își
schimbă
tiparele de-a
pururi...
fața-i acoperită
parcă ceva se
mișcă
sub folia lipită...
se năruie mulajul
expresiei faciale
stricând eșafodajul...
© Mihaela Chițac, 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu