Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
În pictură recompun iluzia realităţii, subordonându-mă fascinaţiei exercitate de reţelele construite de natură sau concepute de civilizaţiile umane, iar în literatură mă supun mecanismului limbajului specific naturii umane.

sâmbătă, 2 ianuarie 2021

INIMĂ DE JAR

 

pe insulare țărmuri
sclipiri de scoică, alge
metale prețioase
pisate în mojar...
 
ard rugurile-aprinse
căldura lor trimite
izuri de mirodenii
în cele patru vânturi...
 
solii înalță fumuri
fumul se întreține
cu căpățâni de zahăr
și inimă de jar
 
creolele focoase
măsoară așteptarea
corăbiilor rare
prin ochi de chihlimbar...
 
neguțători adastă
vânzând plăceri deșarte
iluzii și nimicuri
aduse de departe...
 
parfumul de santal
plutește-n încăperea
cu-aromă orientală
și mărfuri de bazar...

© Mihaela Chițac, 2021

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu