Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
În pictură recompun iluzia realităţii, subordonându-mă fascinaţiei exercitate de reţelele construite de natură sau concepute de civilizaţiile umane, iar în literatură mă supun mecanismului limbajului specific naturii umane.

joi, 29 decembrie 2022

VIS PE TERRA

 

viață, mare vis tainic tăinuit pe Terra

pe care l-a prevestit Himera

toți își doresc s-ajungă pe Pământ

oamenii fac ce li s-a prezis

în căutarea unui Paradis

ei se grăbesc să intre în abis

printr-un culoar direct cu mama Geea

care-i vrăjește și îi plămădește

într-un cuib de dragoste oarbă

tremurândă, înfiorată, vibrând toată

îi modelează din carne și oase

bărbat și femeie, îi place să se joace

inspirată de cântecul celui ce o inspiră fatal

le închide focul tainic în inimă c-o fărâmă de jar

le-absoarbe spiritul vibrant

într-un trup de argilă

pe care-l naște în întuneric sau pe lumină

când se vor trezi, vor descoperi pe rând

că totul este clădit din oasele lor pe Pământ...


© Mihaela Chițac, 2022

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu