FLUTURELE FOV

Fluture inform, tăinuit în alcov,
În stadiu latent, de cocon absent,
Protejat de un sac, uscat şi posac,
Pare-al nimănui, agăţat într-un cui;
Palpită stingher, deşirat, înfăşat
În cearceaf de somn, greu de cloroform.

Din trup vermiform, clorofilian-verzui,
Vernil, cu dungi şui, irupe ardent,
Străin şi impudic, fluturele fov,
Ca un travestit, vopsit insolent,
Mugure râvnit, gata de iubit.

Căutând ambrozie, plutind pe o roză,
Fluturele parcă e-o corabie fovă:
Are vânt din pupa şi zboară la provă;
Pânzele-şi întinde, aripi răsfirate,
Zefirul îl poartă, destins, mai departe.

Fluturele fov, voiajând lejer,
Flutură stindardul, simbol efemer.
Fluturele falnic în dansul ritualic
Tremură şi freme, volatil truver.
Stârnit de dorinţă, pulsatil impuls,
Glisează pe-o floare, caută răspuns.

Fluture de flamuri, adăstând pe glii,
Petale cutremură, frizează orgii.
Desenu-i imită ochi iscoditori
Cu pupile extinse care-ţi dau fiori;
Ţesătură incertă, miraj de fulgori;
O prezenţă pictată în nuanţe de fov,
Fluturele aduce c-un totem zoomorf.

© Mihaela Chitac 2013

RĂSPLATA

Un gutui de bun augur,
De gurguie doldora,
Mă lăsase să-l proptesc.
Aşezat în contre-jour,
În lumina arămită,
Îmi părea din bronz celest.
O bărbie de gutuie,
Barbişon de catifea,
Avea în vârf un ţugui –
Din profil când îmi poza.
Apa din cer îmi ploua –
Picura printr-un gargui
Limba aspră adăsta
Ridicată pe un grui –
Gura pungă îmi făcea,
Miezul se-nrudea cu piatra.
Când, închisă între fălci,
Pulpa-i tare respira,
Puful se împrăştia,
Strepezea dinţii de vată –
Ca o tigvă strălucea –
Tremuram atunci ca varga.
Fructul galben incita
Gustul prin aroma grea
Şi aşa-mi primeam răsplata.

© Mihaela Chitac 2012

GRĂDINA DEMONICĂ

Foale de armonică
În grădina hirsută,
Informă, demonică, slută;
Înjghebată pe creste,
Înţesată de ţeste
Din seminţe şi sâmburi –
Insecte pietroase
Răstignite sălbatic,
Cioplite atavic
În fibre lemnoase –
Figuri ancestrale
Cu bărbi răvăşite,
Mustăţi răsucite
Din corzi vegetale…
Demonul răsare
Buhăit de sare
Din magma pieloasă –
Clisă onctuoasă.

© Mihaela Chitac 2012

DEPOZITE DE ADEVĂR

Punctul este o sferă minusculă, care-şi adaugă substanţă prin rostogolire, asimilând nutrienţii necesari din spaţiul în care este circumscris. Densitatea redusă îl face să plutească, conferindu-i mobilitate extremă, capacitatea de a explora Universul, dilatându-se de la nimic la infinit.
Pe vremea când elementele pluteau încă în derivă, haotic, fără vreun ţel anume, sâmburele fraged al adevărului, cât o gămălie de ac, s-a rostogolit cu viteză ameţitoare prin praful stelar până când a început să prindă crustă, tot mai groasă, ce l-a acoperit aproape cu totul, dând naştere astfel Pământului, care a tot crescut în volum până când a ajuns la o dimensiune confortabilă.
După ce s-au limpezit apele, oglinda cerului a început să reflecte creştetul pleşuv al Pământului, dezvelindu-i, încetul cu încetul, carapacea. Binecuvântându-l, Grădinarul planetar l-a semănat presărând pe deasupra-i un pumn de seminţe exotice, aduse de departe, din altă constelaţie, care s-au adâncit în pojghiţa de humă lipicioasă. Astfel, tigvei Pământului i-au dat imediat tuleie de iarbă, iar firele au crescut vertiginos, pline de sănătate. Misteriosul Grădinar i-a dăruit nemurirea, altoindu-i crenguţe din pomul etern cu un boţ de hlei.
Arborele vieţii, cu rădăcini adânci în miezul Pământului a penetrat din loc în loc scoarţa tare, iar pe ramurile sale s-au ivit muguri care au înfrunzit şi-au înflorit, după care a dat rod un soi de poame cu pieliţe transparente dezvăluindu-şi sâmburi din pietre preţioase. Pasămite Pământul, ce ţinuse până mai ieri adevărul captiv în sâmburele-i preţios, îi împrăştiase savoarea prin lume după ploaia magică de stele căzătoare. Fructele se pârguiau rând pe rând, în nuanţe diferite, în funcţie de poziţia în care se aflau faţă de scânteierea Soarelui prin sita de nori, căpătând consistenţă, ca apoi să răspândească cele mai complexe arome.
Mai târziu, sâmburele pământului s-a pietrificat aproape cu totul, căpătând pe alocuri duritatea diamantului. După felul în care îşi etala strălucirea, adevărul era perceput asemenea cristalului, cu suprafeţe colţuroase, cu muchii dure sau mai puţin tranşante. Carapacea preţioasă a planetei se diversificase în zăcăminte de agat, opal, cuarţ fumuriu, ametist, citrin, jasp, crisopraz, smarald, turcoaz, lapislazuli, rubin, acvamarin. Dar bogăţia depozitelor de adevăr pur aflate la diferite niveluri de adâncime le face tot mai puţin accesibile pământenilor.

© Mihaela Chitac 2012

SĂRBĂTOARE

Fire ude de sulfină,
Răsucite-n rădăcină,
Argintată poieniţă!
Fragedă mândră domniţă
Se iveşte la portiţă
În ie şi în catrinţă,
Cu năframă de altiţă
Doldora de peliniţă,
Cu fireturi împletită,
Cu beteală împodobită.

Păsări dalbe peste zare
Ciripesc. E sărbătoare!
Ceara albă din ponoare
Se aprinde de la soare,
Se topeşte peste luncă,
Picurând otava lungă.
Deschizând cărările
Craii-ncep cântările:
În dosul soarelui,
În lungul vântului.

Colo-n vârful câmpului
Crăiesele cerului
Se roagă pământului.
Subţirele, cu mărgele,
Trec ilene cosânzene.
Sânziene prin poiene,
Arome de lămâiţă,
Flori de rochie pestriţă,
Solniţe de cremene,
Cu nisip, să semene!

© Mihaela Chitac 2012

ÎNGERUL PLOII

Suflând în trâmbiţă de-argint
Ca heruvimii din vecie,
Avid de vid, un înger surd,
Cu poală albă de stafie,
Gonea pe sus, pală de vânt,
Ca o morişcă de hârtie;
Cu aripi dalbe fluturând
Se poticnise de-o clădire;
Ciocnind pahare, degustând
Licorile cu veselie
Se pomenise coborând,
Fără să vrea, fără să ştie
De peste deal, jos, la câmpie;
Se pregătea iar de urcuş,
Purta pe cap o colivie
De pasăre ce-şi căuta culcuş
Într-un căuş cu apă vie.
Trecând prin norul cam stingher
Ivit din aburul subţire
Aroma-i risipea pe cer,
Mustind a flori de iasomie;
Ţiling-biling, peste oraş,
Cu glas suav de ciocârlie,
Cădeau de ploaie stropii grei,
Eliberaţi prin veşnicie.
Fâl-fâl! zvâcnea apoi uşor
Într-un ocol fără oprire
Lăsând în urmă jucăuş
Un curcubeu ţesut din fire.

© Mihaela Chitac 2012

ASCULT

Ascult
ritmul bizar
al vocilor strivite de-auz
în stradă
cuvintele reclamă abuz
torent stropind silabic
din havuz
cu irizări de jazz
ţâşnit pe gură
acasă
cuvintele uitate
ieşite din uz
lăsate la vatră
de vreme şi vremi
cuvintele închise-n sertarul difuz
mintea
transcrie
ritmul bizar
al cetelor de sturzi


© Chitac Mihaela 2012