STRIGĂTUL

sunt un strigăt ascuns într-o grotă

nedescoperită de nimeni

într-un canal obturat la suprafață

fără interfață

un strigăt care nu mai iese din mine

întors din drum și îngropat

precum un secret

în ruinele unui oraș fortificat

© Mihaela Chițac, 2025

ADĂPOST

 

pântecul lucios

suflat de bijutier în aur

pecetluit cu email

a fost scena mobilă

pe care s-au perindat

sufletele călătoare

ale spiridușilor infantili

adăpost temporar

în corpul subtil

i-am poftit înlăuntru

să se zbenguie

să cânte, să (se) joace

să înoate în mine ca peștii

ca păsările cerului să zboare

până la destinația următoare

să-i feresc de stele căzătoare

i-am expulzat prin fereastra

ce dădea spre marea cea mare

i-am expus la lumină

așa cum se cuvine

rampă de lansare

către zări senine...

dar scena a rămas pustie

au plecat spectatorii

s-au retras rând pe rând actorii

teatrul provizoriu fragil

a devenit acum un loc steril...

în timp se estompează

stratul efemer de email

© Mihaela Chițac, 2025

RESPIRAȚIE

 

uită-te cum respiră uitarea

în straturi subtile, utile

nu uita să expiri inspirația

când uitarea se îndreaptă spre tine

uită-te împrejur

amintește-ți de mine

 

uiți cuvintele împărtășite

viața pulsează în file nescrise

lasă îndoiala să roadă mesajele stranii

temerile goale din vise

semne interzise, gânduri răvășite

timpuriu ucise de un timp inform

care schingiuiește trupul juvenil

expus inutil

 

mi-e teamă să dorm

timpul meu se scurge

în vidul abstract

sondând nesfârșitul

tresărirea-n somn

pândind răsăritul

 

o bătaie lipsă compromite zborul

aripii de înger care se îndoaie

lipită cu ceară, topită de soare

un etern Icar în ceața solară

visul mi se frânge

oasele constrânge

fulgere prin nori

descriu linii frânte

pe cer curcubeul

linii curbilinii

trasate-n lumină

de o colombină

pod multicolor...

© Mihaela Chițac, 2025

OGLINDA VENEȚIANĂ

 

mă venerezi ca pe-o vestală

incognito în raza ta vizuală

o veritabilă veneră

vitrificată în oglinda venețiană

vedere încețoșată de unda efemeră

a unei ploi fugare...

inundă cerul un pământ imund

sunt un fulg rătăcit

am o structură falsă

ornată cu pudră de oase

mi-am aruncat veșmintele

carnale voluptoase

în umbra norilor

lăsată pe pământ

o scoică descărnată

în pliuri de sidef se îneacă... 

©Mihaela Chițac, 2025

VIS DE VIRUS

 

ostatică, eu m-am trezit din vis

răpită de un virus virulent

dar virusul visa că l-am răpit

și l-am pitit în trupul inocent

în vreme ce mă pipăia

intrusul devenea incandescent

intrase pe sub pielea mea

îmi viola intimitatea insolent...

când mă zbăteam mai tare

să scap de oponent

se pare că l-am prins

în plasă mi-a căzut

m-a cucerit, a zis

nimic mai mult...

©Mihaela Chițac, 2025

VEDERE DIN VENEȚIA PE PLOAIE

 

O grindină măruntă

Venită dinspre mare

Cristale de Murano

Strivite sub picioare

Pe adormite terne pietre

Venetici pași se întretaie

Pe pod se-aud suspine...

Alunecă gondole pe canale

Primire triumfală

Stindarde la balcoane

Ținutele de gală...

Priviri magnetizante

Sub măștile vivante

Costume colorate

Baroce vestimente

Peruci extravagante

Vitrine încărcate

Neguțători de marcă

imperială...

©Mihaela Chițac, 2025

PERNA

 

simt cum mă-mbrățișează perna

dar eu nu-i răspund, trișez

dispar din chenar

de țesătura ei organică mă detașez

imponderabilă subit

visez că mă desprind

de marginile convergente

de pieptul ei bombat, elipsoid

lăsând în urmă aripile indecente

din care n-a rămas un fulg de nea solid...

penele smulse, agresor neprins

torc din fuioare fire răsucite

țes fața pernei gata să mă culce

pe teritoriul lumilor fictive

nuanțe de vanilie și lemn dulce

senzații primitive, olfactive

mă cheamă-n paradise

să mă adăpostesc...

din lumea mea de vise

vibrantă și confuză

pe pernă mă trezesc...

©Mihaela Chițac, 2025