VIAŢA ÎN VIS (psihologie transpersonală)

Suntem cumva provocaţi să ne descărcăm programele memorate în viaţă în spaţiul paralel al trăirii inconştiente. Acest spaţiu inefabil reflectă activităţile noastre cotidiene, nevoile imperioase, frustrările, păcatele omeneşti, cele cu voie sau fără de voie.
Visul înlesneşte comunicarea cu entităţi spirituale reprimate, cu sufletul colectiv al familiei din care facem parte, cu reprezentările celor pe care-i cunoaştem şi îi recunoaştem sau nu-i cunoaştem, dar îi vom revedea cândva. Visul face posibil chiar şi accesul la materialul increat fizic. Interceptăm vizual, acustic sau cinetic şi suntem reperaţi după frecvenţa pe care emitem, în funcţie de nivelul nostru de dezvoltare spirituală.
Sondăm inconştientul pentru a găsi răspunsuri problemelor de zi cu zi şi suntem gata să le descifrăm într-o cheie ce ni se revelează în vis prin simboluri şi alegorii ale imaginii. De îndată ce intrăm în starea de veghe putem accesa ceea ce ne interesează: un cuvânt, o formulă numerică dintr-un rând de carte aflată pe un anume raft în vasta bibliotecă a memoriei colective.
Maşinăria infernală se pune în funcţiune întorcând pe toate feţele datele problemei, schimbând configuraţii, răsturnând orice logică a valorilor existenţei noastre ancorate în real.
Gândul se proiectează liber, multiplicat în infinite ipostaze, retransmiţându-ni-se cu viteza proprie comunicării electronice.
Vom lăsa tot balastul informaţional acolo, în neantul din subconştient, dacă extragem pe un disc compact soluţia problemei într-o scriitură de sorginte divină oferită de tehnologia misterioasă, miraculoasă, intangibilă.
Alunecând pe traseele subliminale, primim mesajul scontat afişat pe ecranul oniric, fiind inseparabil conectaţi la Marele Ordinator. Prin impulsuri nervoase interacţionăm emoţional cu acesta. În efortul de a ne conforma înscrisurilor genetice, borne ale predestinării, acceptăm de fiecare dată provocarea.
Fiind echipaţi senzorial să receptăm imagini, sunete, izuri, esenţe olfactive care ne ispitesc în viaţă, pentru a ajunge pe culmile dorinţei trebuie să împlinim acest dat, fie şi în imaginar. Hoinărim în spaţiul infinit din vis plutind peste pământul reavăn, recompunându-ne în ţesături virtuale, gata să întâlnim şi alte ţesături virtuale cu care ne intersectăm reacţionând virtual. Poate de aceea, în acest spaţiu putem face absolut orice, fără ca rezultatul acţiunii noastre să ne afecteze ţesătura. Putem alege calea convenabilă din logica ilogică a visului.
Din mozaicul zilnic de simţiri, imagini, sunete, ispite ale gustului şi ale trupului suntem în stare să recreăm situaţii coerente care ne par foarte reale.
Pentru a ne putea învăţa lecţia de viaţă suntem învestiţi cu puterea gândului, gândul fiind unitatea de măsură în dirijarea reacţiilor la diferiţii stimuli pe care-i primim.
Spaţiul oniric nu e tridimensional, rămâne doar un ecran plat care ne ţine prizonieri ca într-o oglindă totalitatea gesturilor de care suntem capabili la un moment dat. Trecând dincolo de sticlă, acţiunile noastre conştiente se unesc cu cele închipuite, sugerându-ne un eu complex, halucinant, făcându-ne capabili să ne înţelegem propria natură.
De fapt, visul nu este numai generator de progres şi de cunoaştere, dar are şi o capacitate uimitoare de regenerare a organismului.

© Mihaela Chitac 2011