Trei ghionoaie zdupăiau
Şi se-agăţau de duzi;
Puii din ou, pe când ieşeau,
Erau un pic prea uzi.
Penajul li se înspica,
Deci, se vrâsta în dungi,
În picăţele se pictau,
Păreau aşa nătângi.
În zori de zi se antrenau,
Dar nu dădeau în brânci.
Rochii din material presat,
Pliu peste pliu plisat,
Târziu, hazliu se înfoiau,
Aterizau pe stânci;
Brizbriz framboise îşi etalau
Pe creştete prelungi;
O scorbură adâncă scociorau
Cu ghearele lor lungi.
© Mihaela Chitac 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu