Un înger străveziu s-a primenit
În albia cerului, ca după boală.
Penajul peste câmp s-a risipit,
Cernut în ger peste cernita smoală.
Atingere de fulg neprihănit,
Câmpie albă, nesfârșită coală.
Un înger fără pene, zgribulit,
Căzuse din genuni ca o urzeală.
Prin gene negre l-am întrezărit,
Se cuibărise, cred, la mine-n poală.
Un înger pe genunchi mi-a adormit
Cerând din cer o haină ireală…
© Mihaela Chitac, 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu