mi se reflectă-n cap...
clipe de-nchipuiri
dosite prin dulap
dendritele își întind ițele...
asemeni păsărilor țesător
îmi împodobesc cuibul
după voia lor...
croșetează cu iglițele
pasmanterii, dantele
umbrele colorate,
veșminte de femeie
puțin cam demodate...
e agitație mare pe aici
roiesc în mușuroi furnici
furnicături prin neuroni
femeile schimbă ioni...
ademenite de vreun fante,
aleg culoarele vibrante...
se-admiră în oglinzi deșarte,
ascultă bârfe, obsesive șoapte
țes intrigi și lansează câte-un zvon
rețeaua e brăzdată de axoni...
© Mihaela Chițac, 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu