m-am trezit dintr-o dată
cu fața înscrisă-ntr-un cerc
pe o foaie pătrată...
fiindcă n-am avut de-ales
mi-am privit gămălia
cu-n oareșce interes
zi de zi în oglinda de fată...
cum nu puteam să-mi accept cusururile
m-am apucat să-mi ajustez trăsăturile
liniile se-ntretăiau pe rând
pe-al meu portret naiv și strâmb...
dacă îmi lungeam nasul vreun pic,
strângeam din nări să-l fac mai mic
gura era o formă asumată
buzele plate se-ntindeau până la spate...
deschise,
îmi scobeau gropițe-n
obrajii bucălați,
dar compromise
de dinții lați
cu strungăreață...
natura mea, cam plângăcioasă,
mă îndemna să fac grimase...
sprâncenele, ceva mai groase,
îmi confereau rolul de claun...
se înălțau pe tâmplele osoase
asemeni coamelor de case
deasupra ochilor-hublou,
prilej să mă maimuțăresc din nou...
fruntea, imagine sfruntată,
în evantai părea pliată
se apleca s-ajungă la bărbie,
se replia cu frenezie
urechile, cochilie de melc
stăteau lipite de un cap zevzec...
doar gâtul susținea pieptănătura...
bretonu-a la castron
ce decupa figura
se potrivea costumului de arlechin...
privitul în oglindă, în declin,
se încheia cu un portret fragil...
caietul cu coperți de vinilin
nu-și încăpea în el de plin...
© Mihaela Chițac, 2020
