PASĂREA

cineva mi-a închis o pasăre rară

într-o colivie cu zăbrele de coaste

se zbate să-mi iasă din piept

uneori bate din aripi tare

alteori mai lent

așteaptă să-i deschid ușa coliviei

cu cheia inimii mele...

iar eu o amăgesc mereu

în mine se complace

se leagănă în scrânciob

îi place să se joace

eu o privesc intens

printr-un ochean secret...

are pe vino-ncoace

un clonț de foc, ochi de rubin

și pene de mătase...

nu-i dau drumul încă

trăiește, iată, de ani buni

tot în captivitate

pasărea câteodată

în vis mi se preface

în ditamai pisică

ce-adoarme-n zori

la pieptul meu

îmi sfârâie și toarce...

© Mihaela Chițac, 2021

DAR

tărâm neumblat

astral, nepătat

veștmânt nepurtat

și nepigmentat

pygmalion vrăjit

ivoriu livid

fildeș dăltuit

pigment dăruit

în abur suflat

sufletul i-a dat

femeii din vis

ce i-a oferit

pathosul promis...

© Mihaela Chițac, 2021

ROLUL

 

 licăriri în cerul minții

prin obloanele uzate

stelele-și arată dinții

aruncând jeturi de laser

rânjete, harpii rujate

se grăbesc să mă înhațe

 fâlfâie o vâlvătaie

își ia zborul peste case

traversând evul nevolnic

ornicul își joacă rolul

ritmice bătăi din aripi

relansează rock&roll-ul

© Mihaela Chițac, 2021

FEERIE

 

fulgi cu umbrele-n brațe

coboară în neștire

pretinse parașute

încep să se deschidă

mătasea plutitoare

peste pământ deșiră

continuă să cadă

se-adună o grămadă

de oameni de zăpadă

sunt o femeie goală

plină doar de mine

femeie de zăpadă

în seara răcoroasă

bărbatul din zăpadă

bezele îmi trimite

și bulgării de zahăr

mă-mbracă-n haină groasă

cu guler de hermină

© Mihaela Chițac, 2021

DE VARĂ

 

mi-e teamă

să mă-ntind în iarbă

foiesc fricile mele disperate

se-ascund în decolteul de la spate

și eu mă fâțâi, parcă nu am treabă

mii de insecte urcă-n sus în grabă

pe pajiștea frivolă, înflorată

se zbenguie-o mulțime zbuciumată

mă tem să nu îmi strice rochia de vară

apetisantă, în culori pestrițe  

să o destrame, să-i atârne ițe...

fluturi îmi flutură prin sân

ademeniți de-o undă de parfum...

supuse, spaimele tresar

le-nchid pe toate-n insectar...

© Mihaela Chițac, 2021

ALB DE VAR

boare calmă iz de nalbă

florile-s de ceară albă

suflă vântul prin nisip 

albul verii ațipit

pe o plajă nisipie

a rămas o amintire...

 

un convoi de îngeri bravi

seamănă cu grabă gravă

peste-ntinderea pustie

fulgi de ceară alburie

fulguire fulgurantă

fluturi fluturare vie

 

pulbere albă de var

fără urme de hotar

peste casele de țară  

văruite-a câta oară

albă nea după perdea

cerul o culege-n poală

 

ochi de sticlă înghețat

iarnă palidă suavă

îngerul îmi suflă-n ceafă

strânge foile de ceapă

stoluri negre fac paradă

bat din aripi a gâlceavă

© Mihaela Chițac, 2021

STRIGĂTUL

 

m-am aruncat pe tobogan

cu capul înainte

când aeru-ncepuse să mă doară

strigătul a țâșnit afară

ca o pasăre în zborul spre înalt

m-au cuprins brațele albe de lapte

înainte de a-mi lua zborul

mai departe...

mi-ai redat libertatea

de a alege o altă colivie...

apoi am zburat din nou

în colivie a rămas un ou...

© Mihaela Chițac, 2021