Mihaela Marilena Chiţac şi poezia sa

În peisajul atît de diversificat al liricii noastre feminine Mihaela Marilena Chiţac este o poetă interesantă, evoluînd într-un registru specific. Afinităţi cu poetica lui Ion Barbu sînt de ordinul evidenţei. Autoarea se menţine programatic în spaţiul unui ermetism din care nu lipsesc valenţele muzicale. O manifestă apetenţă pentru livresc, nu atît la nivelul numelor proprii, relativ puţine, cît mai ales al unui lexic riguros selectat, în care nu au drept de cetate cuvintele tocite de uzul zilnic.Senzaţia acută de încifrare poate veni şi din această abundenţă neologistică. Din fericire discursul aparent ştiinţific nu strică impresia generală de lucru bine făcut.Indiscutabil, poezia Mihaelei Marilena Chiţac este rodul unei elaborări minuţioase. Efortul esenţializării transformă comunicarea într-o materie plurivalentă, avînd ca trăsătură definitorie ideea de purificare a concretului şi de permanentă autosublimare spirituală. Asemeni lui Ion Barbu, şi autoarea noastră iubeşte ethosul grec, acea Eladă aşezată sub semnul lui Dionysos, care l-a fascinat şi pe un vitalist ca Nietzsche. Pe portativul liric sînt astfel consemnate fiicele mării, nereidele, satyrii şi ciclopii, dar şi Demetra, Ulise sau Cythera, insula divinei Afrodita.
Realitatea este percepută spaţial şi coloristic, deoarece, - nu-i aşa ? – ştim de la anticul Horaţiu că poezia şi pictura, avînd scopuri înrudite, utilizează căi de dialog cu publicul asemănătoare. Putem vorbi la Mihaela Marilena Chiţac şi de o reprezentare picturală a realităţii, ea filtrînd culorile (senzaţiile) printr-o retină personală extrem de flexibilă.Nu întîmplător volumul de debut se numeşte Culoare prin cuvînt (Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006) şi conţine texte intitulate sugestiv Portret, Contur, Pictorul şi modelul, Dialog cu pictorul,Clarobscur, O umbră de lumină etc.De altfel lumina şi umbra au un rol important în poezia autoarei. În fapt ea nu rîvneşte lumina, ci ,,esenţa luminii”, trimiţînd către sensurile primordiale ale existentului. De aceea au prioritate doar cuvintele care nu fac parte din fondul lexical al vorbitorului comun : ,,Graţie suspendată / În catalepsie / Sunet inaudibil / Închis în vid / Braţe inerte / Pe vecie” (Ochiul din mine). Iar referirile la antichitatea literară şi mitică relevă tocmai această predispoziţie spre cunoaşterea raţională, singura care poate conduce către perfecţiune. Mihaela Marilena Chiţac consideră că se autodefineşte doar provocînd cuvintele la veritabile ritualuri de împerecheri stranii. Experimentul, cu urmări directe într-o cavalcadă a sonorităţilor şi efectelor muzicale, aminteşte iarăşi de tehnica barbiană, continuată de Romulus Vulpescu sau Leonid Dimov, emulii mai tineri ai poetului matematician. În plus, ca şi Romulus Vulpescu, autoarea este profund preocupată de înfăţişarea grafică a propriilor cărţi, cărora le concepe coperţile şi le decorează interioarele cu vignete.
Pentru Mihaela Marilena Chiţac ritmurile, cadenţa şi ecoul acustic sînt la fel de importante ca substratul ideatic. Dar, dincolo de atenţia acordată veşmîntului lexical, descoperim în poezia sa un neistovit efort de evitare a platitudinii. Există aici mult artificiu, adică meşteşug, deci elaborare, dar totdeauna dublate de candori şi evanescenţe din care în final să rezulte un discurs elevat, calofil şi plin de subtilităţi. Volumul Culoare prin cuvînt ne introduce deja în atmosfera autoarei, una a esenţelor văzute coloristic, într-o exprimare la limita dintre accesibil şi abscons. Inflexiunile barbiene se lasă uşor detectate : ,,Gol insidios / în ceasul plin...” ori ,,zbor aruncat / în curtea pleoapei” (Golul din vis) Cînd în existenţa terestră intersectezi inefabilul, te afli deja într-o sărbătoare a sufletului căci printre ,,lacrimi de ceară / rar întîlneşti / o floare rară / în drumul către / Mare Tenebrarum” (Floare rară). Sînt multe imagini de remarcabilă calitate poetică precum ,,Scarabeul clatină coama / pămîntului / trăgînd cu voluptate / firul / din adînc” (Scarabeul). Fiinţa rămîne iremediabil dilematică şi conflictuală pentru că este zidită din ,,rouă şi tină”, substanţa spirituală, mai vulnerabilă, fiind veşnic agresată de visceralitate şi efemer. Mihaela Marilena Chiţac nu pare deloc o debutantă, aventurîndu-se în zone tematice complexe. Instrumentarul ei ţine de cerebral, fără să ignore definitiv efuziunile afective.
Capacitatea de obiectivare şi sobrietatea stilistică ne arată o poetă stăpînă pe unelte. Întîlnim şi un gen de retorică oniristă, glosînd savant pe subiecte comune : ,,Tu ceaşcă întrupată / Din porţelanuri fine / Fii gazdă primitoare / Desenului de zaţ // În tihnă limpezeşte-i / Laviurile-n baiţ / Adulmecă proiecţia / Gîndului meu spre tine” (Ceaşca de cafea). La fel şi ,,prin dune / sticloase / trece / umbra / martor / tăcut / al viselor / incaste // umbra / orbitei / scobite / de valuri / umple / deşarte / pustiuri // selenar / arabesc” (Umbra orbitei). În fiinţă însă mineralul este simbiotic cu eterul : ,,Cîndva ai fost / miraj originar / idee / ...glissando / de sunet / adiere / foşnet şoptit / părere” (Părere). O anumită răceală hibernală învăluie de preferinţă cadrul vital : ,,Întinderi glaciare / inundate / de vaste alburi / de ivoriu / ... se sparg casante / dintr-o dată / De treci prin rame / iluzorii” (Peisaje). Iată şi echivalentul liric al devenirii heraclitiene : ,,în dangătul / de clopot / vechiul / strigă noul” (Configuraţie). Şi încă o definiţie excepţională : ,,tăcerea este umbra / ce înfăşoară / trupul ostenit” (Somnul).În alt plan sîntem consecinţa suprapunerii imaginarului peste real : ,,noi ne cunoaştem / din vis” (Noi doi). Într-un text erotic intitulat Tu, cu superbe metafore ale contopirii, rimele îşi răspund din depărtări abil regizate, ca nişte prelungi ecouri : havuz – urmuz, hipogee – femeie – azalee sau, în altă parte, imatur – obscur – contre-jour – contur. Şi chiar dacă aparenta preţiozitate a vocabularului presupune incompatibilităţi cu arealul erotic, poeta reuşeşte aici compoziţii admirabile, precum La izvor, Sărut, Tresie, Rochia sau Amfora, pe care o şi reproducem : ,,Cînd eşti prea însetat / şi e pustiu în jur / să-ţi fiu / o preţioasă / plină / amforă / Să-i sorbi / licoarea singur / din braţele-arcuite” . Nu lipsesc ritmurile baladeşti (Păzea domniţă) şi nici tonul reflexiv, meditaţia asupra destinului, cunoaşterii sau trecerii în Salcia, Noi etc. În Hibernia avem o mostră a poeticii autoarei, cu posibilele filiaţii deja enunţate : ,,Septentrional / Arctic / Tectonic / Ser senzual / Sens consensual / Arc astronomic / Cerc neurotic / Vid preistoric / Vis hibernal / Tonic / Erotic”.
Cu volumul Prin grădina Evei (Ed. Lumina Tipo, Bucureşti, 2013) ne aflăm clar într-un univers feminin. Demonstraţia de prestidigitaţie lirică este continuată, îmbogăţindu-se cu nuanţe noi. În poezia care dă titlul cărţii, cele trei litere din numele Eva se repetă în contexte combinatorii de rafinament, uneori cu variaţii fonetice la fel de muzicale : -iva, -ava. Textele perpetuează mai vechiul experiment de limbaj în care cuvintele, scrupulos selectate, ca şi simbolurile, alcătuiesc o arhitectură lirică inseparabilă. Reverberaţii prelungi şi desfăşurări lexicale docte amintesc de modelele deja clasice, R. Vulpescu şi L. Dimov. Uneori jocul este împins pînă la limită, riscînd rezonanţe false (Prefigurare). Însă beneficiile sînt întotdeauna mai consistente, mai ales pentru cititor, care va savura inteligenţa şi caracterul insolit al textelor, ca în Orgie de vară : ,,În grădina obscură, / Coclită de vise / Melcii se adună, / Intră-n aventură / Printr-o scobitură. / Locuri nepermise / Devin paradise”. Maja desnuda, preluînd celebrul titlu din Goya, este un poem la fel de personal, pe canava muzicală, cu acţiune erotică. Marele nud actualizează, pentru lector, corespondenţa intimă dintre poet şi pictor, oferind comentariul liric al unui portret, ulei pe pînză : ,,Atingere de zibelină, / fir pubian crescut subtil, / Ca un mănunchi de rozmarin, / Manşon pufos şi drăgăstos, / Trasat de vîrful pensulei în jos”. O poezie a energiilor latente şi plăcerilor simple, ocolind tragismul existenţial, agitaţia sterilă şi angoasele autoprovocate. Atmosfera este însă de petrecere selectă, aristocratică, îmbinînd elevaţia formei cu degustări senzoriale fruste. Păcatul este acceptat ca sinonim al cunoaşterii (Surîsul), funcţia cognitivă ignorînd poruncile sacre. Un text, Uroboros, consfinţeşte resuscitarea jocului secund barbian, amintindu-ne decîntecul din cunoscutul După melci : ,,Catarame de argint / Se destramă troienind / Cu fulgi albi semănătura. / Să-nceteze tevatura ! / Burniţa să burniţeze / Ura Bura!” Totuşi Romb şi În ger sînt cele mai barbiene dintre poemele noii cărţi. Cităm din ultima : ,,Fulgi de ger / Se cern în zbor, / Aer congelat inger ; / Arcele de cerc încerc, / Ivăr porţilor de fier ; / Chei de boltă mă susţin ; / Colţ de stea cedînd lejer, / Îngerii, căzuţi din cer, / Geamătul, înfipt hanger, / Gest încercuit stingher ; / Germene incert diger...”.
În această a doua carte dovezile de abilitate tehnică sînt numeroase. Dexteritatea autoarei, care-şi codifică neîncetat discursul, poate induce dificultăţi spiritului leneş. Dar elegantele sale desfăşurări acustice şi picturale certifică deja un parcurs ascendent.Iar resursele lirice de necontestat o îndreptăţesc să continue. Cu siguranţă, are încă multe de spus.

© Victor Teişanu, august 2013

EURI

Eu după eu, pornesc în vis,
În zbor ondulatoriu, indecis.
Se suprapun foiţe peste chip,
Imaginea-i multiplicată înmiit,
Din straturi succesive mă-nfirip!
Paloare de ivoriu şi jad verde deschis.
Esenţa mea inspiră un zâmbet rătăcit.
Gura întredeschisă, o fantă în obraz
Aplică o corecţie expresiei de extaz…

© Mihaela Chitac, 2013

FANTOMA DIN CREIER

Stârvul meu descărnat zace
Pe câmpia astrală.
Mă devorează un înger
Sălbatic, pogorât
Din al nouălea cer
Cu o navă spaţială.
Gândurile se mişcă
Apatic. Târziu le diger,
După noaptea fatală,
Când un fulger
Zănatic mă răpuse,
Extatic, fără îndoială.
Cu viscerele arse
Şi cartilajele roase,
M-am trezit pe o masă
Gelată, întinsă şi goală.
Cu inele desprinse,
Cu măduva scursă
Din coloana spinală.
Zăngănind sporadic
Din lanţurile nervoase,
Devin o fantomă ce geme,
Fără importanţă în aria vitală.
Informă, fluorescentă,
Apoasă, bântuind prin creier,
Pe culoare întunecoase.

© Mihaela Chitac 2013

INVAZIA GÂZELOR

Bâzdâganii cu antene,
În armuri cu viziere,
Planează pe metereze;
Dau târcoale, îndrăzneţe,
Cetatea s-o captureze.
Armii de gâze semeţe
La război pornesc alene
Peste câmp şi liziere,
Protejate de-adiere.
Bondarii de prin unghere
Urcă în elicoptere;
Se învârt după elice
Şi aruncă cu arşice.
Zburătoare în picaj
Cad zdrobite de pavaj;
Dar lăcustele auguste,
Înarmate până-n dinţi,
Se pregătesc de invazie,
Tropotind scoase din minţi.

© Mihaela Chitac 2013

CASTELUL DE NISIP

Noaptea topeşte-n zare
Conturul castelului de nisip,
Cu camere secrete,
Pentru relaxare,
Menit să dăinuie o vară,
O oră, o lună sau o seară.

Fascinat de lumina lunii de ceară
Orientându-se după far,
Policandrul nocturn,
E atras de valuri
Către un tărâm mai bun.

Ancorat de alge plutitoare
Cu odgoane şi frânghii,
Tremură, cutremură
Falduri argintii
Din pelerina poleită
Cu buzunare de melci azurii.

Acolo, peştii cei sihaştri,
Arlechini cu ochi albaştri,
Scoicile sidefii, meduzele,
Fragile balerine
Cu evantaie marine
Aşteaptă dimineaţa
Să înceapă cu toţii
Marea zbenguială.

Dar ce se-ntâmplă oare
Cu stelele de mare
Învăluite-n fum,
Când prinţul negru taciturn
Închide cerul verde
În temniţa din turn?

Când peştele cel mare
Înghite pe cel mic,
Nu-i de mirare, din castel
Nu mai rămâne aproape nimic.
Totul se clatină,
Se scurge pic cu pic.

© Mihaela Chitac 2013

MAGIA MARINĂ

Adoratele astre
Îţi cer să încerci
Magia marină
Cu globuri albastre,
Bune de agăţat
La cercei de cei
Ce încearcă să scape
Fără temei de cârcei
Contractaţi înot,
În năvalnice ape,
Reci pe sub coaste.
Mărgele de mărgean,
Mărginite cu stele
De mare, aduse de val
Şi lăsate stinghere…
Pandantive uşoare
Purtate de iasme
Brăţări circulare,
Colane solare
Cu mărgăritare
Inele de iele din basme
Cu pietre fantaste.

© Mihaela Chitac 2013

OGLINDA OVALĂ

Abis în absida străină şi goală,
Lentilă opacă, tulburare vizuală.
Pulsaţie lichidă, oglinda ovală,
Sub grindă răsfrânge volta ogivală.

Emoţie de vară, ceaţă selenară,
Aerul absoarbe orice îndoială.
Schimbare de mină, formă diafană,
Alegere vagă, obsesie vană.

Totul e permis. Dacă-ţi este scris,
Îţi aduce din vis pe alesul promis,
În noaptea de veghe prin lan de secară –
Iluzie virtuală, prezenţă bizară.

© Mihaela Chitac 2013