Despre mine

Fotografia mea
Bucureşti, Romania
În pictură recompun iluzia realităţii, subordonându-mă fascinaţiei exercitate de reţelele construite de natură sau concepute de civilizaţiile umane, iar în literatură mă supun mecanismului limbajului specific naturii umane.

duminică, 1 iunie 2014

Treierătoare de femeie

Mângâietoare mână
Ca o adiere
Treierătoare
De femeie plantă
Foșnet șoptit de palmă
Sau părere
Un lob deschis
Spre mângâiere
Parfum subtil
De dalbă nalbă
Înfiorată de plăcere
Un câmp aprins
De o scânteie

© Mihaela Chitac, 2014

marți, 15 aprilie 2014

ALONE

Better feels alone
When I’m on my own
Means to be at home

It’s been ever known
Walls protect my home
Plants are overgrown

But sometimes I moan
I feel quite alone
Though I am at home

© Mihaela Chitac, 2014


painting by Mihaela Marilena Chitac MIHA, 2014

vineri, 7 februarie 2014

FANTEZIA

Un pumn de gene indigene
Lipite strâns de pleoape grele,
Căzură pradă unui seceriș
Pe-un câmp de stele înmiit,
Care-și dispută galaxia,
Departe de acoperiș.
Când somnul și-a făcut magia,
Sorocul li s-a împlinit.
Seceră chipuri pe furiș,
Luptă în sfere răcoroase
Război stelar cu praf de oase.
Armate de închipuiri,
Convoi de ochi, vagi licăriri.
Ghiulele, bile instabile,
Intră în lagăre subtile,
Iar când s-a potolit urgia,
Fantasma nopții, fantezia,
Angelică și albă helge
Se-ntoarce, genele culege!

© Mihaela Chitac, 2014

UN ÎNGER STRĂVEZIU


Un înger străveziu s-a primenit
În albia cerului, ca după boală.
Penajul peste câmp s-a risipit,
Cernut în ger peste cernita smoală.
Atingere de fulg neprihănit,
Câmpie albă, nesfârșită coală.
Un înger fără pene, zgribulit,
Căzuse din genuni ca o urzeală.
Prin gene negre l-am întrezărit,
Se cuibărise, cred, la mine-n poală.
Un înger pe genunchi mi-a adormit
Cerând din cer o haină ireală…

© Mihaela Chitac, 2014

DULCE AMAR

Dulce amar visând la cel
Ce o stropise cu benzen.
O amețise puțintel
Și suspina în taină după el.
Dulce aMar-cel zis Marcel,
Frumos, înalt și subțirel.
Cu părul blond, tras prin inel,
A fermecat-o pe Michelle.
I-a pus în cupă cocktail Zen,
Dulce amar, cu iz de Shell.
I-a spus: Michelle, nu sunt mișel,
Ți-am luat brățară și cercel,
Te voi închide în castel!
Michelle ma belle, nu te înșel,
Vom fi doar noi, Marcel, Michelle,
Marcel-Michelle, Michelle-Marcel...

© Mihaela Chitac, 2014

joi, 23 ianuarie 2014

SONG OF THE REED

Waving
Trembling virgin
Winding up
Her wonder
Melting through the air

Wondrous reddish hair
Solitary wig
Standing in despair
Lonely
To be fair

Drying strings of fear
Against atmosphere
Ready to be plucked
From marshes of woe
To the land of love

The wind blows his oboe
Sounding in her womb
Waiting till she blooms
Sound in wind
And limb...

© Mihaela Chitac, 2014

luni, 13 ianuarie 2014

COASTA

Mi-a fulgerat prin coastă o idee,
Menită să-nțeleg că-ți sunt femeie;
Aleasă, de statură potrivită,
Suflarea-mi să-ți aprindă focu-n plită;
Să te hrănesc din vasele-mi cu lapte
Când mă dezmierzi, să îți răspund cu șoapte;
Să îmi frămânți aluatul în copaie,
Și eu să-ți plămădesc odrasle droaie…

© Mihaela Chitac, 2014